CNAB: Aeroportul Otopeni nu are niciun contract cu UBER

politia-transporturi-aeroport-henri-coanda-otopeniCompania Națională Aeroporturi București (CNAB) susține că nu are nicio relație contractuală cu UBER iar spațiul de reclamă este contractat de o agenție media.

Precizările vin după ce Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a amenințat că reprezentanții companiilor de taximetrie care au contract cu aeroportul se vor retrage dacă nu va fi eliminată reclama care încurajează călătorii să apeleze la serviciile de transport în sistem UBER.

“Având în vedere cele afirmate de confederația COTAR într-un comunicat de presă de azi, 29.11.2016, facem următoarele precizări: Autoturismele UBER nu au acces în zona de preluare a pasagerilor, rezervată exclusiv taxiurilor autorizate. Accesul taxiurilor autorizate la aeroportul Henri Coandă, pentru preluarea pasagerilor, este gratuit. CN Aeroporturi București nu percepe nicio taxă pentru activitatea de taximetrie la aeroport. Singurele sume încasate de la firmele de taximetrie afiliate la C.O.T.A.R. sunt cele aferente reclamei pe care acestea și-o fac pe terminalele touchscreen din aeroport, respectiv 4.000 de euro lunar. CN Aeroporturi București nu are nicio relație contractuală cu UBER. Spațiul de reclamă este contractat de o agenție media”, precizează CNAB, într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.