Cod Portocaliu de caniculă în 8 judeţe, apoi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie a revizuit, duminică, avertizarea Cod Galben de caniculă emisă în urmă cu o zi, astfel că luni şi marţi va fi Cod Portocaliu de caniculă în 8 judeţe din vestul şi sudul ţării, cu 40 de grade C la umbră. Restul judeţelor din sudul şi sud-estul ţării se vor afla sub atenţionare Cod Galben. Vestea bună este că, de marţi seara, vin ploile – în aversă, cu frecvente descărcări electrice şi vijelie. Izolat, averse vor avea şi caracter torenţial, cu peste 25…30 l/mp şi se va semnala grindină.

Duminică, vremea este caniculară în vestul, sudul şi local în centrul ţării, unde temperaturile vor depăşi 36…37 de grade, iar în sud-vest, izolat, 38 de grade, cu disconfort termic accentuat.

Luni, canicula se va intensifica în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 39…40 de grade.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, precizează meteorologii.

De asemenea, luni se va menţine Cod Galben de caniculă în sudul, vestul şi local în centrul ţării. În aceste regiuni temperaturile maxime vor înregistra valori de 36….38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic.

Marţi, 30 iulie, Codul Portocaliu este instituit în judeţele Olt, Teleorman şi Giurgiu, unde temperaturile maxime vor atinge 39…40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

Sub Cod Galben de caniculă se vor afla, marţi, sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor înregistra valori de 36….38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

În vestul Europei este şi mai cald: Ungaria, Croaţia şi Serbia se află sub Cod Roşu de caniculă. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.