Cod ROŞU pentru Buzău, nordul jud. Brăila şi sudul Vrancei

Meteorologii vor emite în curând o avertizare Cod Roşu de ninsori între orele 15.00 – 21.00 pentru judeţul Buzău, sudul judeţului Vrancea şi nordul judeţului Brăila, a anunţat Ion Sandu, directorul general al ANM, la şedinţa Comandamentului de iarnă. El a asigurat însă că troienele nu vor fi mai mari ca acelea din iarna lui 2012. CNADNR precizează că traficul rutier va fi interzis pe toate drumurile naţionale şi judeţene. Este pentru prima dată când în România se instituie Cod Roşu de ninsori şi viscol, o avertizare similară fiind emisă în 2007, dar vara, pe caniculă.

Şeful ANM a precizat că sunt întrunite cele 3 condiţii simultane pentru emiterea acestei avertizări nowcasting: se depăşesc 50 cm zăpadă în 24 h, intensitatea viscolului este de peste 80 km/h iar căderile de ninsori sunt mari.

La ora 13.00, meteorologii au actualizat până la ora 21.00 lista judeţelor cu Cod Galben şi Cod Portocaliu – cu precizarea că harta cu Cod Roşu va fi publicată la ora 15.00 –, astfel:

cod portocaliu

 

La ora 21.00 vor fi actualizate toate cele 3 avertizări meteorologice. Ninsorile vor continua însă în toată ţara, chiar dacă vor avea intensitate mai mică. Marţi se preconizează o calmare a precipitaţiilor, dar de miercuri va începe un alt episod de zăpezi abundente.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.