Competiţie Petrom: 10 proiecte sociale de 350.000 euro, sub marca “Fabricat în ţara lui Andrei”

Petrom a lansat, miercuri, competiţia “Fabricat în ţara lui Andrei”, adresată celor care vor să dezvolte afaceri sociale în comunităţile locale din România. Zece proiecte vor primi finanţare, în valoare totală de 350.000 euro. Competiţia, organizată în parteneriat cu Fundaţia NESsT, se adresează ONG-urilor, PFA-urilor (persoane fizice autorizate), SRL-urilor şi întreprinderilor individuale. Înscrierea a început marţi, 29 ianuarie, şi se va încheia în 4 martie, se arată într-un comunicat al companiei.

Pentru a se înscrie, participanţii trebuie să aibă o idee care răspunde unei probleme sociale şi poate deveni o afacere funcţională. În martie, un juriu va selecta 20 dintre cele mai bune idei, iar iniţiatorii vor beneficia de pregătire şi consultanţă pentru a-şi transforma ideea în plan de afaceri. Totodată, cei 20 de finalişti vor primi sprijin financiar în limita a 1.500 de euro pentru a realiza o cercetare locală în comunităţile vizate.

Dintre aceştia, 10 vor primi până la finele anului finanţări nerambursabile pentru demararea iniţierea afacerilor sociale, după ce, în noiembrie, va avea loc evaluarea.

Câştigătorii vor beneficia totodată, timp de circa un an, de consultanţă din partea experţilor “Fabricat în Ţara lui Andrei”, în domenii cheie pentru antreprenori: management financiar, legislativ, marketing şi distribuţie..

Cele 28 de comunităţi pentru care se pot propune idei de afaceri sunt: Merişani, Băbana (judeţul Argeş), Zemeş, Moineşti, Comăneşti (Bacău), Suplacu de Barcău, Abrămuţ (Bihor), Corbu (Constanţa), Moreni, Gura Ocniţei, Măneşti, Şelaru (Dâmboniţa), Independenţa, Schela (Galaţi), Clejani, Ghimpaţi, Bucşani (Giurgiu), Bustuchin, Hurezani (Gorj), Icoana (Olt), Băicoi, Boldeşti-Scăieni, Telega (Prahova), Marca (Sălaj), Siliştea, Poeni (Teleorman), Guşoeni (Vâlcea) şi Burcioaia (Vrancea).

“”Fabricat în Ţara lui Andrei” are două obiective: să creeze locuri de muncă şi să rezolve o parte dintre problemele sociale ale comunităţilor româneşti. Am gândit acest proiect sub forma unei competiţii complexe care, în primul rând, educă participanţii în spiritul antreprenoriatului social, apoi le oferă acestora finanţare pentru a pune pe picioare o afacere sustenabilă. Cred că afacerile sociale pot deveni în timp o soluţie pentru problemele societăţii româneşti”, a declarat Mona Nicolici, manager Relaţii Comunitare Petrom.

Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, unde a investit peste 7,7 miliarde de euro în ultimii 7 ani.

Grupul exploatează în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 812 milioane de barili echivalent petrol (în România 786 mil. barili echivalent petrol) şi are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,5 mil. tone la sfârşitul anului 2011.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent în România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Ministerul Economiei are 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea are 20,11%, BERD are 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.