Corina Dumitrescu, pe faras. Ioan Mang (PSD), noua nominalizare la Educatie

Dupa gafele incredibile dezvaluite de presa in CV-ul Corinei Dumitrescu postat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), premierul desemnat Victor Ponta a nominalizat, duminica seara, o alta persoana pentru ocuparea functiei de ministru al Educatiei. Este vorba despre senatorul Ioan Mang, membru in Comisia de Invatamant a Senatului – coleg cu sotul doamnei propuse initial ministru, Cristian Dumitrescu, presedinte al comisiei – si seful departamentului pe Educatie al PSD.

“Propunerea mea de a ocupa aceasta functie a fost facuta cu toata buna-credinta. Era foarte important ca prestigiul, probitatea profesionala si personala sa nu aiba de suferit iremediabil in urma acestor zile fierbinti pentru domina-sa. In acelasi timp, deciziile politice si dureroase trebuie sa le iau eu. Consider ca in perioada imediat urmatoare, ministrul Educatiei are imediat de organizat admiterea in clasa pregatitoare, bacalaureatul, admiterea la liceu. Un ministru care in fiecare zi trebuie sa raspunda la niste acuzatii, chiar neadevarate, nu poate functiona la 100% din capacitate. Am rugat-o sa accepte ca, pentru acest moment, sa nominalizez un alt ministru. Din acest motiv am discutat si, maine dimineata, il voi propune pe dl senator Ioan Mang, seful departamentului de educatie din PSD. Sper sa preia din mers si sa faca fata cat mai bine provocarilor care il asteapta chiar de a doua zi”, a declarat Victor Ponta.

Cine este Ioan Mang

​Ioan Mang (54 de ani) este profesor universitar la Universitatea Oradea, la Facultatea de Inginerie Electrica si Tehnologia Informatiei – catedra Calculatoare (din 2003) si managerul unei firme de IT care are mai multe contracte cu statul.

Din 2000 este vicepresedinte al Consiliului National al IMM-urilor – Bihor.

Din 2001 este vicepresedinte PSD – Bihor, intre 2004-2005 a fost presedinte interimar al PSD – Oradea, intre 2004-2006 a fost consilier judetean, iar intre iunie – decembrie 2008 a fost consilier judetean.

Corina Dumitrescu: La Stanford ma numeam Corina Adriana Radu

Corina Dumitrescu a dat mai multe lamuriri duminica, intr-o conferinta de presa, referitoare la inexactitatile si greselile din CV. Pe scurt, dupa doua zile de la dezvaluirile din presa prin care Universitatea Stanford, California,  nega ca ar fi studiat acolo, ea a spus ca, de fapt, a participat la un stagiu – urmand ca “in cateva zile” sa prezinte si o hartie in acest sens -, dar pe numele purtat inainte de casatorie – cel de Corina Adriana Radu.

Dumitrescu argumenteaza si de ce a venit cu aceste lamuriri atat de tarziu: “Strategii de imagine ai PSD m-au sfatuit sa nu intru intr-o polemica cu presa pe acest subiect, si atunci unii reprezentanti ai mass-media, facandu-si meseria, au cerut relatii la Universitatea Stanford despre Corina Adriana Dumitrescu, care intr-adevar nu a fost la acesta institutie de formare profesionala, pentru ca ma numeam la momentul acela Corina Adriana Radu”, a explicat ea.

Inregistrarea audio, un deserviciu

Corina Dumitrescu a prezentat apoi o inregistrare audio in care Robert Deutsch, profesorul coordonator al stadiului de formare profesionala pe care ea l-a efectuat in SUA, vorbeste despre acest program si despre calitatile profesionale si manageriale ale acesteia. Numele lui Robert Deutsch, despre care Corina Dumitrescu spune ca i-ar fi invitat la stagii asemanatoare, printre altii, pe Theodor Stolojan si pe Adrian Severin, a fost implicat in celebrul dosar Megapower, afacere in care statul roman ar fi pierdut in 2008, potrivit presei, 20 de milioane de dolari.

Robert Deutsch  a fost consilier al lui Mircea Malita pe vremea cand acesta a fost ministrul Educatiei, fiul unuia din adjunctii lui Vasile Malinschi la conducerea Bancii Nationale a RPR, fiind ginerele veteranului ilegalist Dumitru Petrescu.

Gafa dupa gafa

Cat despre greselile de ortografie din CV, pe care le-a denumit “de tehnoredactare”, fostul ministru nominalizat a spus ca isi asuma raspunderea pentru “scapare”. Pe de alta parte, este inadmisibil gestul CSM de a declansa o ancheta asupra modului in care documentul plin de erori a fost postat pe site-ul institutiei, cand ar trebui sa verifice, in primul rand, diplomele mentionate in CV.

La CSM din partea PSD, nu a societatii civile

Corina Dumitrescu a continuat insa seria de gafe, declarand ca PSD a propus-o membra in CSM, si nu societatea civila. “Personal, am acceptat aceasta candidatura la limita timpului in care actele urmau sa fie depuse. Initial, refuzasem aceasta candidatura la CSM din partea PSD-ului, fiind o persoana foarte ocupata si numai din acest motiv. Dar, la finalul termenului in care se putea depune candidatura, liderii PSD mi-au facut din nou aceasta propunere pe care, in cele din urma, am acceptat-o”, a precizat ea, drept scuza pentru greselile gramaticale din CV.

Ce a pus capac

In fine, ce a pus capac la toate este faptul ca, intrebata despre modul in care a fost nominalizata la Educatie de premierul desemnat, Victor Ponta, ea a spus ca acesta si-a inceput cariera academica la Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”, unde ea este de rector.

Ponta a negat, precizand ca ca si-a inceput activitatea academica “la Universitatea Romano-Americana, in 1996, unde sunt si in prezent cu postul (suspendat)”. “Doamna a facut o eroare”, a spus el.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.