DB Schenker investeşte în transport ecologic

DB Schenker a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, lansarea în România a primelor două camioane alimentate cu gaz natural comprimat (CNG). Vehiculele vor fi utilizate pentru distribuţie în Bucureşti şi Cluj Napoca, unde s-a investit inclusiv în staţii de alimentare.

Potrivit lui Albin Budinski, CEO DB Schenker România, investiţia se ridică la aproximativ 80.000 de euro şi face parte dintr-o serie de măsuri pe care compania le-a concentrat sub semnul Green Logistics. „Totul a început în urmă cu un an, când analizam următorii paşi pe care îi avem de urmat în domeniul logisticii. Chiar dacă DB Schenker este lider de piaţă în România, avem ambiţia să evoluăm continuu“, a afirmat Albin Budinski. El a precizat că piaţa românească a început să fie studiată în condiţiile în care mai multe companii DB Schenker din Europa utilizează deja camioane propulsate cu gaz, iar strategia grupului este de a reduce, până în 2020, cu 20% emisiile de CO2. „Eram deja conştienţi de avantajele legate de protecţia mediului, dar am înţeles şi faptul că, dacă vrem să utilizăm astfel de vehicule în România, trebuie să începem cu începutul, pentru că nu există infrastructură, staţii de alimentare.“ Albin Budinski a adăugat că, pe lângă avantajele legate de protecţia mediului, cele două camioane propulsate cu gaz natural oferă şi un uşor avantaj financiar, chiar dacă nu acesta a fost principalul motiv în luarea deciziei de investiţie. „Ca furnizor global de servicii de transport şi logistică, suntem conştienţi de responsabilitatea noastră faţă de mediul înconjurător şi moştenirea pe care o vom lăsa generaţiilor viitoare. Prin urmare, ne bazăm pe varianta cea mai ecologică existentă acum pe piaţă: gaz natural comprimat drept combustibil“, a mai spus el.

Un exemplu care ar putea schimba piaţa

Concret, cele 2 camioane, Iveco Daily 35S14G EEV cu gaz natural, cu o capacitate utilă de 800 kg, ajută la reducerea cu până la 20 de procente a emisiilor CO2 comparativ cu un camion obişnuit alimentat cu motorină. „Suntem suficient de realişti să înţelegem că numai cu două camioane CNG nu vom fi capabili să salvăm mediul românesc în următorii ani. Dar având aproape 60 de amplasamente în România, vom avea desigur potenţialul de a extinde numărul acestora. Începem acum o perioadă de testare pentru a vedea dacă va trebui să aducem ajustări. Considerăm că suntem pe drumul cel bun, dar vrem să vedem că acest sistem funcţionează. Vom continua să introducem în activitate astfel de camioane. În orice domeniu nou, cineva trebuie să dea tonul şi sperăm că, prin intermediul iniţiativei noastre, vom stimula şi alte companii să ne calce pe urme şi să înţeleagă că este important să faci ceva şi pentru mediu şi să oferi soluţii ecologice clienţilor. Sperăm cu adevărat să fim pionierii acestei abordări în România“, a concluzionat Albin Budinski.

Albin Budinski, CEO DB Schenker România:

„În timp ce camioanele conduse cu combustibili fosili emit 232 grame CO2 per kilometru, cele cu gaz natural emit 186 grame CO2. Cu un număr total anual de 70.000 km parcurşi, noile noastre camioane alimentate cu gaz natural ajută la o reducere anuală de 3,22 tone CO2“.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.