UPDATE! Deputaţii au RESPINS în plen ridicarea imunităţii penalului Cosma

Camera Deputaţilor a respins luni, în frunte cu premierul Victor Ponta şi toţi miniştrii PSD care sunt şi deputaţi, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului şi vicepreşedintelui PSD Vlad Cosma, după ce Comisia juridică dăduse cu câteva ore înainte aviz negativ (cu 7 voturi “pentru”, 13 voturi “împotrivă” şi 3 abţineri – care înseamnă, de fapt, tot „împotrivă”). În plen au fost 222 de voturi „împotrivă” şi 105 „pentru”.  Cosma este acuzat de DNA că a luat şpagă 1 milion de euro de la mai multe firme pentru ca acestea să obţină contracte de la tatăl său Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, pus sub control judiciar în acest dosar.

UPDATE 11 aprilie: Cosma tatăl şi fiul au fost trimişi în judecatăDosarul se va judeca direct la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), având în vedere calitatea de înalt demnitar al lui Cosma fiul.

Vlad Cosma a ţinut un discurs lacrimogen în faţa colegilor din Camera Deputaţilor, în care a acuzat că familia sa este hăituită de procurori, atât sora sa, Andreea Cosma – “care a şi pierdut o sarcină din acest motiv” -, cât şi tatăl său fiind urmăriţi penal.

În dosar a fost începută urmărirea penală şi împotriva lui Răzvan Alexe, arestat deja în dosarul Păvăleanu, pentru “tunul” de 35 milioane de euro. 

Deputaţii au vrut să tranşeze astăzi afacerea, deja tărăgănată de săptămâna trecută, ca să nu se mai fie tocaţi zile în şir în presă pentru că fac scut în faţa colegilor penali pentru a-i scăpa de justiţie. Evident că aceştia trebuie să fie şi de rang înalt, nu ca deputatul PC Constantin Cosma, pentru care colegii lui au votat în Cameră ridicarea imunităţii.

Înainte de votul din plenul Camerei Deputaţilor, grupurile PNL, PPDD, PDL şi neafiliaţii şi-au anunţat opţiunile.

PNL, PP-DD şi PDL au votat împotrivă

“Parlamentarii liberali vor vota în favoarea cererii formulate în scris de Ministrul Justiţiei”, a precizat de la tribună liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, care a mai spus că ar fi cazul ca Ministerul Justiţiei să vină cu precizările necesare pentru ca Parlamentul să se pronunţe asupra proiectului de lege privind amnistierea, ca să nu mai planeze diverse suspiciuni asupra forului legislativ. De altfel, şi Crin Antonescu a declarat că deputaţii PNL vor vota “pentru”.

Reprezentantul PPDD, Tudor Ciuhodaru, a arătat că grupul său parlamentar “nu a blocat balanţa justiţiei” şi a propus vot deschis în cazul lui Vlad Cosma. Însă preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că, potrivit Regulamentului, votul trebuie să fie secret cu bile.

Şi PDL a arătat că Parlamentul “trebuie să lase justiţia să-şi facă datoria şi să decidă”. Clement Negruţ, deputat independent, a spus că parlamenatarii membri ai PMP sunt pentru ridicarea imunităţii parlamentare a lui Cosma.

PSD şi UDMR, scut pentru fiul baronului de Prahova

Celelalte grupuri parlamentare – PSD, UDMR – al cărui membru Laszlo Borbely a fost alvat în acelaşi mod, “la pachet” cu liberalul Victor Paul Dobre -, Minorităţile, dar şi o parte din cei 20 de deputaţi independenţi (inclusiv cei ai PC şi UNPR, partide care nu au grupuri parlamentare, din cauza numărului mic de membri) nu au anunţat cum votează.

“Nu ştiu cum va vota grupul parlamentar al PSD la cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Vlad Cosma şi nu ştiu dacă voi veni la votul din plen”, declara Victor Ponta la prânz.

Ponta, primul

Însă primul care a votat a fost chiar premierul, el fiind urmat de membrii Cabinetului său, deputaţi. Apoi au pus bilele în urnă Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Mircea Duşa, Rovana Plumb şi Dan Nica.

Aşadar, USL nu a mai funcţionat la Camera Deputaţilor, unde PNL a votat pentru ridicarea imunităţii pesediştilor iar PSD a dovedit că nu mai are nevoie de ajutor pentru a deţine majoritatea. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Senat, când liberalul Varujan Vosganian a fost apărat de toţi membrii USL.

Însă, indiferent de Cameră, cel mai grav este că Parlamentul se substituie Justiţiei, lucru care o să ne coste pe toţi, Schengen fiind un exemplu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.