Directorul general al FMI vine la Bucureşti

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), se va afla, luni şi marţi, la Bucureşti, în prima sa vizită în România după numirea în funcţie în iulie 2011. Christine Lagarde se va întâlni luni, la ora 17,00, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta. Amintim că Guvernul a închis „cu succes”, dar şi cu întârziere, acordul de finanţare cu FMI, iar oficialii de la Bucureşti doresc să încheie un nou acord de finanţare.

“În timpul vizitelor, Christine Lagarde se va întâlni cu oficiali şi factori de decizie, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice actuale şi provocările care urmează pentru fiecare dintre cele două ţări”, precizează FMI.

Instituţia financiară arată că, în timpul vizitei la Bucureşti, Lagarde va susţine un discurs despre identificarea unei noi paradigme de creştere economică în regiune.

După România, Christine Lagarde va vizita şi Lituania, în 17 – 18 iulie.

În ultimii 23 de ani au existat, în România, patru vizite oficiale ale directorilor generali ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), trei dintre acestea fiind efectuate în perioada 1990 – 1996 de Michel Camdessus, iar în 2010 a fost în vizită Dominique Strauss-Kahn.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.