Exodul Anului Nou Chinezesc: 220 de milioane de călătorii cu trenul şi 3,2 miliarde cu maşina, vaporul şi avionul

Cea mai mare migraţie anuală de pe planetă, ocazionată de Noul An Chinezesc, a început sâmbătă şi se va încheia în 6 martie, anunţă agenţia Xinhua.  În acest interval, autorităţile estimează că vor avea loc peste 220 de milioane de călătorii cu trenul şi 3,2 miliarde de deplasări pe şosele, căi fluviale sau cu avionul.

Conform tradiţiei, chinezii merg să sărbătorească cu familia lor Noul An, care nu este petrecut ca la noi, într-un revelion de o noapte, ci pe parcursul unui întreg Festival al Primăverii, ce va începe anul acesta în 10 februarie.

Autorităţile au luat măsuri speciale pentru a asigura ordinea şi securitatea, 70.000 de poliţişti fiind trimişi în gări şi în trenuri, pentru a nu permite comiterea de “fapte periculoase”, după cum au precizat autorităţile poliţieneşti subordonate Ministerului Securităţii Publice. Pentru a preveni furturile din buzunare, poliţia a organizat 96 de echipe specializate.

Anul Şarpelui Negru de Apă

Anul Nou Chinezesc marchează intrarea sub semnul Şarpelui Negru de Apă, simbol al întorsăturilor de situaţie şi al marilor schimbări. Pe de altă parte, el aduce soluţii înţelepte şi juste, progres lent dar constant. Evident că negrul va aduce noroc, aşa că purtaţi-l cu încredere.

Astrologii ne sfătuiesc să fim prudenţi cu finanţele şi cu viaţă amoroasă. Va fi un an de succes pentru cei care nu riscă. Dacă mai reduc şi din cheltuieli, sunt cei mai câştigaţi. Vor fi favorizaţi, de asemenea, cei atenţi la detalii şi cei disciplinaţi.

Anul Şarpelui de Apă nu a fost niciodată liniştit. Într-un an al şarpelui a avut loc, în 1941, atacul de Pearl Harbour. Însă cel mai aproape şi cunoscut de noi este anul 1989, când a căzut comunismul – cu zidul Berlinului cu tot, cu înlăturarea lui Ceauşescu în decembrie, cu destrămarea URSS, dar şi cu masacrul din piaţa Tiananmen, din 4 iunie 1989. Apoi, într-un alt an al şarpelui, au fost atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Este, totuşi, un an bun pentru afaceri rafinate şi politică. Se pot face compromisuri, se pot negocia soluţii – desigur, cu doza de neîncredere aferentă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.