UPDATE! Ghiţă a câştigat: Vanghelie, dat afară din PSD

Marian Vanghelie, Dan Șova și Mircea Geoană au fost găsiţi ţapi ispăşitori pentru eşecul PSD la prezidenţiale, aşa că au fost excluşi din partid. Victor Ponta i-a luat apărarea prietenului de afaceri avocăţeşti Şova, spunând că a avut „prea mult entuziasm”. „Sebi” Ghiţă a orchestrat tăierea capetelor din partid, înfoindu-se şi la Iliescu: să dispară de la prezidiu pentru că lumea îl percepe şi pe Ponta comunist. Cârlanul şi-a dat însă arama pe faţă luna trecută, când şi-a sărbătorit ziua de naştere pe Stadionul Naţional, primind omagii de pe un ecran imens de la Radu Beligan şi Marius Bodochi – printre mulţi alţii.

UPDATE: Victoria lui Ghiţă a durat mai puţin de o zi, el demisionând din PSD, la presiunea liderilor din teritoriu.

Șase ore a durat prima reuniune a conducerii PSD după catastrofa de la alegeri. Au fost găsiţi vinovaţi cu totul alţii decât cei responsabili. Dragnea s-a declarat convins că e mâna americanilor. L-a demascat Vanghelie, într-o intervenţie telefonică la B1TV:

„Pentru pierderea alegerilor, în versiunea lor sunt de vină americanii: ne-au creat problema cu Facebook-ul și au devenit ei incompetenți peste noapte. Asta spunea Dragnea; forțele străine nu au vrut să câștige PSD”.

Eliminatul a pus punctul pe “i”: S-au pierdut alegerile din cauza modului de a minți. Oamenii s-au prins că ei mint de dimineața până seara”.

PSD se rupe-n două

„Marean” a fost eliminat de Ghiţă după un război pentru putere declanşat cu mai mult timp în urmă. Sebi a câştigat deocamdată, dar Vanghelie anunţă că rupe PSD în două: “N-am să mă opresc până n-am să fac un grup parlamentar să schimb acest guvern incompetent. Victor Ponta trebuie să plece acasă. (…) Am să mă ocup şi am să fac toate demersurile până când acest om va pleca şi din fruntea Guvernului, şi din PSD”, a spus Marian Vanghelie aseară, la Realitatea TV.

“Sunt mulţi oameni în PSD care nu mai suportă păcăleala lui şi el o să vadă în următoarea perioadă, în următoarea săptămână, două săptămâni, dacă sunt bun, dacă nu sunt bun, dacă mă iubeşte lumea, dacă nu mă iubeşte lumea (…) Îi transmit public: două săptămâni, Victor, nu durează mult şi începem să ne vedem valorile împreună (…) eu nu sunt premier, nu sunt nici preşedinte de partid, o să fac un ONG micuţ şi o să comunic cu toţi românii, cu toţi din partid, cu parlamentarii, cu parlamentarii şi de la celelalte partide”, a continuat Vanghelie, în stilu-i propriu.

Faimosul primar al Sectorului 5 a mai spus despre Ponta că “şi-ar fi dorit să fie un fel de Traian Băsescu, o copie, dar nu i-a reuşit, că e un kitsch”.

Sfântu’ Ghiţă în luptă cu hidra baronilor

Ca să câştige teren, Sebi a sărit la gâtul lui Iliescu. Rus – pus ministru la Transporturi ca să-i câştige pe ardeleni cu autostrăzi închipuite -, a simţit nevoia să i se alăture, pentru a masca eşecul din Transilvania: trebuie să ne delimităm de comunişti, a fost mesajul lui.

Ghiţă le-a declarat război şi baronilor locali, nominalizându-i pe Radu Mazăre şi pe Nicuşor Constantinescu, despre care a spus că ar trebui eliminaţi din partid, dar nu s-a legat de parlamentarii corupţi Cati Andronescu, Miki Şpagă, tata-socuri Ilie Sârbu etc..

Vinovaţii, la butoane

Comitetul Executiv Național i-a exclus pe Vanghelie, Geoană şi Şova cu 80 de voturi „pentru” și doar două „împotrivă” şi a decis ca echipa de conducere a PSD să rămână la butoane până în martie 2015, când a fost stabilit consiliul național și congresul.

„Dar nu pentru că am pierdut alegerile, ci pentru că se încheie un ciclu electoral” și se va lăsa loc pentru un alt proiect politic și o altă conducere, a declarat Ponta, la finalul celor 6 ore de şedinţă.

Cum principalul pericol, Geoană, a fost eliminat – la pachet cu Şova, ca să nu bată la ochi -, liderul PSD şi perdantul prezidenţialelor a ținut să precizeze că „unii vor fi realeși”, fără a se referi explicit la el. Despre faptul că decizia a fost amânată pentru anul viitor, Ponta a argumentat că „dacă s-ar fi făcut congres în decembrie, le-aş fi spus celor din CExN că nu aş fi candidat; și atunci nimeni nu și-a mai dorit congres în decembrie”. Atât de mare este aprecierea în PSD pentru el.

De altfel, CExN a hotărât rămânerea la guvernare. „Cu o singură abținere”, a arătat Ponta, asigurând că a primit „un mandat foarte clar pentru a continua”, pentru că până acum a avut atâtea „rezultate foarte bune” legate de economie, agricultură, fonduri europene.

Iese UDMR, intră PLR în Guvern

Coaliția de guvernare se va schimba însă, deoarece UDMR va ieşi iar PLR, partidul neînscris încă la tribunal al lui Tăriceanu, va intra în alianţă cu PSD, UNPR şi PC. Noul Guvern își va baza activitatea pe o majoritate parlamentară formată din cele 3 partide plus minoritățile, dar și alte forțe politice care vor dori să îl susțină. În noua formulă, cu o restructurare a Executivului – cel mai probabil vor fi rase câteva dintre  cele 28 de ministere -, Ponta va merge în fața Parlamentului „pentru un vot”.

Vanghelie a dezvăluit că dacă Ponta ar fi câştigat Preşedinţia României, l-ar fi pus pe Ghiţă premier – Tăriceanu fiind, de fapt, praf în ochii electoratului. Ghiţă ţinteşte însă şi mai sus: preşedinţia PSD.

Acum, din „lecția dureroasă”, Ponta spune că înțeles că poporul vrea ca puterea să fie partajată, nu deținută de un singur partid. Aşadar, va colabora cu Iohannis, care este un „președinte legitim”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.