Ilie Năstase i-a luat locul lui Voiculescu. Noii parlamentari “parţiali” sunt de la PSD-PC-UNPR, marele câştigător

În afară de un mandat de deputat de Ilfov obţinut de PNL, cele 7 locuri rămase vacante în Parlament prin condamnarea, demisia sau decesul unor aleşi, dar și cele pentru 17 primari și mai mulți consilieri locali au fost câștigate de Alianţa PSD-PC-UNPR, “semn că lumea este mulţumită de acuala guvernare”, potrivit fostului PD-ist Liviu Dragnea, de câţiva ani intrat în PSD şi ajuns, din luna mai 2012, vicepremier în Guvernul Ponta.

Locul de deputat a rămas vacant în Ilfov de liberalul Eduard Hellvig  – prin demisie, în septembrie 2013, când a fost trimis de PNL europarlamentar – a fost câştigat de un coleg de partid al acestuia, Andrei Daniel Gheorghe, cu 12.493 de voturi. Gheorghe a concurat împotriva atletei Gabriela Szabo, susţinută de PSD, dar a obţinut numai 7.605 de voturi.

Premierul Victor Ponta a spus, vădit supărat de acest eşec, că „nu avem baroni peste tot”, făcând referire la faptul că jud. Ilfov este condus de liberalul Marian Petrache.

Fostul tenisman Ilie Năstase, susţinut de PC, a devenit senator în Colegiul 8 din sectorul 4 al Capitalei, post părăsit prin demisie de Dan Voiculescu la numai câteva zile de la depunerea jurământului de senator, sperând să scape de condamnarea din dosarul ICA. Tot în Sectorul 4, dar în Colegiul 7, a ieșit victorios Alfred Laurenţiu Antonio Mihai (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC).

Mihnea Costoiu (PSD), ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, a devenit senator în Colegiul uninominal 2 din Gorj, cu 51,8% din voturi.

La Satu Mare a fost declarat învingător pe locul de deputat Ovidiu Silaghi, care şi-a fentat colegii din PNL înscriindu-se în PSD cu o zi înainte de depunerea candidaturilor, astfel încât liberalii nu au mai putut numi pe altcineva. Silaghi a fost denunţat de Nelu Iordache că a primit de la acesta 200.000 de euro şpagă, pe vremea când era ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta 1.

De frica DNA, Silaghi a demisionat din Parlament şi s-a dus europarlamentar, dar nu a scăpat. Acum revine în Parlamentul României în urma altor alegeri, pe alţi bani – evident, din buzunarele românilor.

La Galați, pentru locul de deputat din Colegiul 9 rămas vacant după ce Aurel Nichita a fost declarat incompatibil, a fost câștigat de candidata Alianţei PSD-UNPR-PC, Laura Marin, cu 6.763 de voturi. Contracandidatul ei, liberalul Sorin Dănăilă, a obţinut numai 2.079 voturi.

Fotoliul de deputat al Colegiului 3 de Hunedoara, lăsat liber de liberalul Dan Radu Rușanu când a fost numit la şefia ASF – el fiind acum arestat -, a fost câștigat tot de PSD, prin Petru-Sorin Marica, la diferență de 1.000 de voturi față de candidatul PNL.

Colegiul 3 Timișoara – fief al liberalilor și prin primarul liberal Nicolae Robu – a fost câştigat tot de PSD, prin Florin Bîrsăşteanu, care a obţinut dublul voturilor liberalului Viorel Coifan.

Cu tot scandalul de corupţie în care protagonist a fost baronul PSD de Argeș, Constantin Nicolescu, tot un PSD-ist i-a câştigat locul: Florin Tecău, fost preşedinte al CJ Argeş şi actual preşedinte interimar al acestei instituţii. Tecău a obţinut 58,1% din voturi, la o prezență de 32,06% alegători.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.