Kuehne + Nagel România – 20 de ani în serviciul clienţilor

Este deviza sub care s-a desfăşurat evenimentul aniversar care a marcat 20 de ani de activitate a Kuehne + Nagel în România. Recepţia dedicată clienţilor companiei, partenerilor de afaceri şi reprezentanţilor politici naţionali şi locali a fost organizată în cadrul select oferit de Palatul Bragadiru din Bucureşti.

Kuehne + Nagel SRL şi-a început activitatea în 1994 şi a fost printre primele companii străine care au intrat pe piaţa românească după transformarea politică profundă suferită în Europa de Est. Compania oferea iniţial servicii de transport în camion full şi grupaj rutier în Europa. În 2002, Kuehne + Nagel şi-a extins activitatea prin oferirea de servicii contract logistics, în special dedicate industriei automotive. Astăzi, aproximativ 300 de experţi în logistică oferă o gamă largă de servicii ce cuprind transportul aerian, maritim şi rutier, cât şi contract logistics şi servicii vamale către un număr mare de clienţi. Spaţiul total de depozitare se întinde pe o suprafaţă de 30.500 mp, iar compania operează în nouă locaţii din şase oraşe diferite. „În ultimii 20 de ani, am reuşit să ne extindem continuu oferta de servicii şi volumul de business din România“, a declarat Bob Mihok, Preşedinte al Kuehne + Nagel în Europa de Est, exprimându-şi încrederea în dezvoltarea viitoare a organizaţiei naţionale. „Kuehne + Nagel Romania se focusează pe livrarea de servicii de înaltă calitate, adăugând astfel valoare lanţului de logistică al clienţilor săi. Compania îşi îmbogăţeşte continuu portofoliul de clienţi şi îşi întăreşte reţeaua folosind avantajele know-how-ului nostru global“, a declarat, la rândul său, Pierpaolo Sironi, Managing Director al Kuehne + Nagel Romania.

Despre Kuehne + Nagel

Cu aproximativ 63.000 de angajaţi în 1.000 de locaţii în peste 100 de ţări, Grupul Kuehne + Nagel este unul din liderii mondiali din domeniul logistic. Poziţia sa puternică pe piaţă stă în transporturile maritime, aeriene, rutiere şi în contract logistic, cu un mare accent în furnizarea serviciilor IT – servicii bazate pe supply chain management.

Premiu pentru activităţi sociale

Kuehne + Nagel a primit „Operational Social Award 2014“ pentru proiectul „Ancorarea responsabilităţii sociale în formare“, la Institutul de Învăţământ de Stat Uranina în Viena, premiul fiind înmânat de ministrul austriac al Afacerilor Sociale, Rudolf Hundstorfer, în numele unui juriu voluntar. Din 2011, conceptul premiat de educare pe tema responsabilităţii sociale este o parte integrantă a programului de formare Kuehne + Nagel. În domeniul de aplicare a iniţiativei, peste 60 de ucenici din toată Austria muncesc anual în mod independent, pe un proiect social mare. În afară de creativitate, capacităţi de planificare şi proactivitate, tânăra generaţie a demonstrat angajamentul faţă de implicarea socială. Proiectele variază de la donaţii de mărfuri pentru orfani şi copii care trăiesc pe străzile din România şi Bulgaria, la vizite regulate la locuitorii din aziluri de batrâni şi o tombolă în beneficiul copiilor din Austria Cancer Charity.

Volume în creştere

În primele 9 luni ale anului 2014, grupul Kuehne + Nagel şi-a crescut volumele, câştigând astfel cotă de piaţă. Comparativ cu perioada din anul precedent, veniturile pentru aceeaşi perioadă s-au îmbunătăţit cu 8,6% (ajustat cu 12,4% diferenţe de curs valutar) la 480 milioane de franci elveţieni. EBIT a crescut cu 8,2% (ajustat cu 12,1% diferenţe de curs valutar) la 607 millioane franci elveţieni iar rezultatul operaţional (EBITDA) cu 4,6% (ajustată cu 8,3% diferenţe de curs valutar) la 743 milioane franci elveţieni. Cifra de afaceri netă de 13.004 milioane de franci elveţieni a fost uşor peste nivelul din anul precedent.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.