La Oltchim s-au reluat protestele

Peste 1.100 de angajaţi ai Oltchim şi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat, marţi, în faţa sediului combinatului din Râmnicu Vâlcea, cerându-şi salariile restante: lichidarea pe decembrie, lichidarea şi avansul pe ianuarie, lichidarea pe februarie şi avansul pe martie. Totodată, ei solicită repornirea unităţii la capacitatea promisă (65%). De la Piteşti au venit cu autocarele circa 450 de oameni.

“Protestăm faţă de toate guvernele care ne-au tot minţit. Protestăm faţă de Guvernul Ponta care a promis finanţarea combinatului Oltchim, dar nu s-a primit niciun leu. În campania electorală au promis că vor menţine locuri de muncă şi vor crea altele, dar nu s-a întâmplat nimic. Protestăm pentru că mor oamenii de foame”, a declarat Marian Dumitru, liderul Sindicatului Unirea.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Divizia Petrochimică Bradu, de lângă Piteşti, aparţine societăţii Oltchim de peste 3 ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

“Tragem un nou semnal, pentru că s-a ajuns la disperare. În urmă cu o lună, am protestat şi la Ministerul Economiei, unde am cerut plata salariilor restante, asigurarea capitalului de lucru şi menţinerea locurilor de muncă. La 30 ianuarie, Tribunalul Vâlcea a admis intrarea în insolvenţă a combinatului. Sindicatele de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu au fost de acord cu insolvenţa, dar numai după ce ni s-a promis alocarea a 45 de milioane euro, care ar permite ajungerea activităţii la 60-65% din capacitate. Din păcate, a trecut o lună şi jumătate de atunci şi aceşti bani nu au ajuns la Oltchim. Trebuie neapărat 45, o altă sumă mai mică, gen 15 sau 20, nu pot reporni combinatul la un nivel care să asigure performanţă, continuitate şi profit”, a adăugat Dumitru. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.