Lekkerland a închis firma din România

Compania germană Lekkerland, cu activităţi în distribuţia de bunuri de larg consum către magazinele universale mici şi benzinării, a închis, după 7 ani, operaţiunile din România, reprezentate prin compania Lekkerland Convenience Distribuţie. La sfârşitul anului 2012, Lekkerland a decis să închidă compania din România în aprilie 2013 şi să separe activităţile din Cehia şi Polonia, se arată într-un comunicat al companiei.

“În prezent, analizăm diferite variante pentru această separare. Scopul nostru este să asigurăm Lekkerland Group o poziţie solidă pentru viitor, prin concentrarea consecventă pe operaţiunile de bază ale grupului. Acest lucru nu este posibil în aceste trei ţări”, a declarat Michael Hoffmann, directorul executiv al Lekkerland AG & Co.

Lekkerland a intrat în România la începutul anului 2006 prin achiziţia distribuitorului local de profil Macromex Convenience.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Lekkerland Convenience Distribuţie a avut în anul 2011 o cifra de afaceri de 210 milioane de lei (circa 50 milioane euro), cu 19,7% mai mare faţă de anul anterior, şi un profit net de 420.000 lei, după ce în 2010 raportase pierderi de peste 7 milioane de lei.

Număr mediu de salariaţi era de 115 persoane.

Lekkerland este prezentă în zece ţări europene şi aprovizionează 116.000 de magazine. Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 11,5 miliarde de euro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.