Licitaţie pentru a 4-a revizuire a Studiului de Fezabilitate aferent Autostrăzii Comarnic-Braşov

După eşuarea licitaţiei – a treia în ultimii 10 ani – de concesionare a lucrărilor de construire a Autostrăzii Comarnic-Braşov, CNADNR scoate la licitaţie revizuirea Studiul de Fezabilitate (SF), contra a 16,4 milioane lei, fără TVA. Este a 4-a refacere a SF, din bani publici.

Redăm integral comunicatul remis redacţiei:

“Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de autoritate contractantă, comunică inițierea procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect: “Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru “Autostrada București – Brașov km 0+000 – km 173+300, sector Comarnic – Predeal, km 115+300 – km 146+800 și sector Predeal – Cristian, km 146+800 – km 162 + 300 + reabilitare DN 73B”.

Proiectul are ca scop realizarea Autostrăzii Comarnic – Brașov, respectiv sector Comarnic – Predeal, km 115+300 – km 146+800 și sector Predeal – Cristian, km 146+800  – km 162 + 300 + reabilitare DN 73B, în vederea asigurării infrastructurii de bază necesară cererii de transport în creștere, asigurând un grad ridicat de siguranță a traficului rutier cu urmatoarele rezultate și efecte pozitive așteptate:

– Reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare;

– Îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier;

– Reducerea numărului de accidente precum și îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei, gestionând în același timp reducerea emisiilor de poluanți și impactul negativ asupra mediului, prin creșterea fluenței, atât a traficului de tranzit, deviat pe autostrăzi, cât și a traficului rămas în zona urbană, precum și de a reduce poluarea sonoră în zona localităților urbane adiacente pe DN1.

Pe lângă importanța sa națională, Proiectul “Autostrada București – Brașov, km 0+000 – km 173+300, sector Comarnic – Predeal, km 115+300 – km 146+800 și sector Predeal – Cristian, km 146+800 – km 162 + 300 + reabilitare DN 73B” va deservi în condiții bune, traficul de tranzit internațional de mărfuri și persoane de pe teritoriul României. 

Valoarea estimată a contractului este de 16.403.747,71 lei fără TVA. 

Durata contractului: 12 LUNI de la data de începere a contractului (6 luni Revizuire Studiu de fezabilitate + 6 luni Asistența acordată Beneficiarului).

Menționăm că în data de 30.07.2015 A.N.R.M.A.P a emis acceptul de publicare al anunțului de participare nr. 161692, urmând ca acesta să fie publicat în SEAP în data de 31.07.2015. 

Termenul limită de depunere al ofertelor: 15.09.2015, ora 10:00

Data deschiderii ofertelor: 15.09.2015, ora 12:00″.

Amintim că în 16 iulie CNADNR a scos la licitaţie 10 km din autostradă, hotărând să construiască pe bucăţi tronsonul de 58 de km, cu fonduri din Bugetul de stat.

O zi mai târziu, noul şef al Transporturilor, Iulian Matache, a anunţat chiar la depunerea jurământului de ministru că trebuie revizuit Studiul de Fezabilitate al acestei autostrăzi, revizuit în urmă cu 2 ani la comanda lui Dan Şova.

Mai mulţi miniştri au încercat în ultimii 10 ani să construiască Autostrada Comarnic Braşov:  Miron Mitrea (acum în puşcărie), Ludovic Orban, Radu Berceanu, Dan Şova, Ioan Rus şi, acum, Iulian Matache.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.