ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Lipsa centurii de siguranţă, neregulă frecventă la ambulanţe

Data:

Un control efectuat în trafic la ambulanţe, de către reprezentanţii Poliţiei Putiere şi ai Direcţiilor de sănătate publică, a arătat că neregulile cele mai frecvente sunt lipsa centurii de siguranţă la şofer, dar şi la pacient. Acţiunea autorităţilor a fost inopinată şi a urmărit modul în care se respectă regulile de circulaţie şi dotarea maşinilor angajate în misiuni, a anunţat, marţi, subsecretarul de stat Raed Arafat. Cuantumul amenzilor aplicate în perioada 20 septembrie – 5 octombrie este revelator: 66.000 de lei. Sancţiuni au fost aplicate şi pentru dotarea necorespunzătoare a 5 ambulanţe, da şi pentru utilizarea fără justificare a girofarului şi a semnalelor sonore.

Verificările au fost realizate în Capitală şi în 8 judeţe: Bihor, Braşov, Brăila, Cluj, Ialomiţa, Tulcea, Galaţi şi Mureş.

“Am demarat, împreună cu Poliţia Rutieră şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, o serie de controale care au avut în vedere respectarea regulilor de circulaţie, a echipamentelor utilizate în acţiunea de urgenţă şi a dotărilor ambulanţelor angajate în misiuni de urgenţă. Neregulile frecvent constatate au fost cele cu privire la lipsa centurii de siguranţă de către conducătorul auto sau de către pasagerul aflat în cabina ambulanţei, ambulanţe dotate necorespunzător pentru tipul lor şi personal care nu a respectat prevederile legale privind utilizarea echipamentului. Atrag atenţia că vom continua aceste controale inopinate şi în perioada următoare”, a declarat Raed Arafat, într-o videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică, ai serviciilor de ambulanţă şi ai personalului din unităţilor de primiri urgenţe, la care au participat şi membri din conducerea Poliţiei Rutiere şi reprezentanţi ai ISU.

În bilanţul sancţiunilor se înscriu câte 10.000 de lei aplicate unui număr de 4 servicii de ambulanţă, din care două private, pentru că ambulanţele pe care le aveau în misiune nu erau dotate corespunzător prevederilor legale (OMS 1092/2006) pentru tipul de ambulanţă.

Şi un spital judeţean a fost amendat cu 10.000 lei pentru acelaţi motiv: ambulanţa utilizată în intervenţii era dotată necorespunzător.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane lei au plătit, în...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu 12%

Chiriile pentru birourile din centrul Bucureștiului au crescut cu...

AQUILA – rezultate financiare în S1

AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul...

Zboruri directe către China, din 4 septembrie

Din 4 septembrie, românii vor putea călători din nou...

Baterie cu ioni de sodiu, în China

Companiile chineze Hina Battery și Tonly Heavy Industries au...