LIVE TEXT: A2 (parţial) şi A3 au fost redeschise după 3 zile, 9 drumuri naţionale rămân impracticabile

După trei zile de la închiderea circulaţiei pe autostrăzile A2 (sâmbătă, 25 ianuarie, ora 11.30) şi A3 (sâmbătă, ora 12.30), maşinile pot intra din nou pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti (începând cu ora 9.00) şi pe Autostrada A2 între București – Lehliu (de la ora 8.30), dar de la Lehliu la Feteşti nu se poate circula. CNADNR a deschis în cursul nopţii şi dimineţii mai multe drumuri naţionale şi a ridicat restricţii de tonaj, dar încă rămân impracticabile 9 drumuri naţionale şi sunt cu restricţie de tonaj alte două.

Ora 23.30: CFR Călători anunţă introducerea suplimentară, mâine, a trenului InterRegio (IR 12793) din Bucureşti Nord la Galaţi, cu plecare la ora 06.10. Trenul va avea opriri pentru preluarea pasagerilor în staţiile: Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Făurei, Ianca, Brăila şi Barboşi.

De asemenea, pe ruta Galaţi – Bucureşti Nord, va circula suplimentar  trenul InterRegio (IR 12790), cu plecare din Galaţi la ora 04.50 şi opriri în staţiile: Barboşi, Brăila, Ianca, Făurei, Buzău, Mizil şi Ploieşti Sud.

Capacitatea de transport pe ruta Constanţa – Bucureşti se va menţine suplimentată și miercuri, 29 ianuarie.

Ora 22.30, Centrul Infotrafic: Circulaţia rămâne închisă pe tronsonul Lehliu – Fetești al Autostrăzii A2 și pe două sectoare de drumuri naționale: 

• DN 23B Măicănești – Ciorăști (Vrancea);

• DN 24D Bălăbănești– Tulucești (Galați). 

Restricții de tonaj:  

• DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila (7,5 tone); 

• DN 2C Pogoanele – Costești (Buzău) (3,5 tone); 

• DN 3B Călărași – Fetești (Ialomița) (7,5 tone). 

Totodată, a fost impusă o restricție de circulație pe DN7C (Transfăgărășan) pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, pe tronsonul kilometric 57 – 104, în zona localității argeșene Arefu. Centrul Infotrafic al IGPR aminteşte că, până la sfârșitul lunii iunie, sectorul de drum cuprins între km 104 (Piscu Negru) și km 130+800 (bâlea Cascadă) este închis, ca în fiecare iarnă.

Ora 23.00: Premierul Victor Ponta a anunţat, la Comandamentul de iarnă de la Palatul Victoria, că mâine îl schimbă din funcţie pe prefectul Buzăului, cu o persoană “capabilă să facă față la aceste încercări” ale vremii. Astăzi, acesta nu a ştiut să le spună jurnaliştilor ce localităţi din judeţ sunt izolate de nămeţi.

Vicepremierul Liviu Dragnea a completat că Executivul ar putea adopta în ședința de mâine decizia de acordare a unor ajutoare pentru județele aflate în stare de alertă – Buzău, Vrancea şi Brăila. 

Ora 17.50: Traficul rutier este în continuare închis pe A2  tronsonul Lehliu – Fetești și pe 5 drumuri naționale:

• DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) – Brăila;

• DN 23 Olăneasca (Brăila) – Brăila;

• DN 23B Măicănești – Ciorăști (Vrancea);

• DN 24D Bălăbănești– Tulucești (Galați);

• DN 2N Bogza – Dumbrăveni (Vrancea).

Restricţii pentru autovehiculele mai mari de 7,5 t:

* DN 2C Padina – Costești (Buzău) și DN22B Brăila – Galați

* DN7C (Transfăgărășan), pe tronsonul kilometric 57 – 104, în zona localității Arefu, deoarece există pericolul producerii unor avalanșe.

Ora 17.00: Şcolile din 19 judeţe vor avea cursurile suspendate miercuri.

Ora 14.30: Şcolile din Bucureşti rămân şi miercuri închise.

Ora 12.00: CFR a anulat 159 de trenuri de călători.

La ora 11.00 NU se circulă pe:

• DN 21A Bărăganu (Brăila) – Țăndărei (Ialomița);

• DN 22 Mihai Viteazu – Ovidiu (Constanța);

• DN 22 Râmnicu Sărat (Buzău) – Smârdan (Tulcea);

• DN 22D Horia – Atmagea (Tulcea);

• DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (Tulcea);

• DN 23 Măicănești (Vrancea) – Brăila;

• DN 23B Maicanești – Ciorăști (Vrancea);

• DN 24D Balabanești– Tulucești (Galați);

• DN 2N Bogza – Dumbrăveni (Vrancea).

Drumuri cu restricții: 

• DN 2B Buzău – Vizireni (Buzău) – restricție de tonaj de 7,5 tone;

• DN 2C Padina (Buzău) – Slobozia (Ialomița) – restricție de tonaj de 7,5 tone.

Ora 10.30: S-a ridicat restricţie de 3,5 t pe DN 2C Costești-Slobozia, km 0 – km 79.

Ora 9.30: S-a deschis circulația pentru toate categoriile de vehicule pe următoarele sectoare de drumuri naționale:.
– DN 3B între localitățile Fetești și Vlădeni, km 58+000 – km 96+600;
– DN 2A Urziceni-Slobozia, km3+200 – km 62+000;
– DN 3A Lehliu Gară-Fetești, km 0+000 – km 78+000;
– DN 3 Fundulea-Lehliu, km 31+000 – km 67+500 și pe sectorul DN 3 Lehliu-Călărași, km 67+500 – km 124+000;
– DN 31 Curcani-Limită județ Călărași, km 32+000 – km 59+200;
– DN 4 Orăști-Curcani, km 12+500 – km 60+350;
– DN 41 Oltenița-Daia, km 0+300 – km 60+420;
– DN 7 București-Pitești, km 0+000 – km 112+000;
– DN 71 Bâldana-Moara Nouă, km 0+000 – km 25+000;
– DN CB Bragadiru-Jilava, km 41+000 – km 49+500.

Ora 9.20: S-a deschis circulația pe DN 2 între București și Urziceni, km 18+000 – km 68+000 pentru toate categoriile de vehicule.

Ora 9.00: S-a ridicat restricţia de 7,5 t pe DN 22A, Hârșova-Saraiu, km 64+600 – km 86+200.

S-a deschis Autostrada A3 între Centura București și Ploiești, km 13+000 – km 68+793. pentru toate categoriile de vehicule.

Ora 8.30: S-a deschis Autostrada A2 București – Lehliu. pentru toate categoriile de vehicule.

Ora 7.00: S-a deschis DN 2C, km 0+000 – km 48+000 pentru vehiculele mai mici de 7,5 tone.

Ora 5.00: S-au deschis, pentru toate categoriile de vehicule, următoarele drumuri:

* DN 22, intersecție DN 22D – limită județ Constanța, km 226+625 – km 239+282

* DN 22F, Horia – Nalbant km 0+000 – km 13+900

* DN 22A, km 0+000 – km 64+700

Pot circula vehiculele mai mici de 7,5 t pe:

* DN 2B, km 0+000 – km 38+550

* DN 3, Lehliu – Călărași, km 67+500 – km 124+000

Ora 1.00: S-a deschis circulaţia pentru vehiculele mai mici de 7,5 t pe DN 3A, limită județ Drajna – Fetești, km 43+500 – km 78+000.

Ora 0.00: S-a deschis circulația, pentru toate categoriile de vehicule, pe:

* DN 23A, Focșani – Ciorăști, km 0+000 – km 34+241

* DN 2N, Dumbrăveni – Jitia, km 17+000 – km 53+000

* DN 2, limită județ Ialomița – Focșani, km 68+000 – km 180+255

* DN 10, km 2+100 – km 46+471

* DN 1B, limită județ Prahova – intersecție DN 2, km 47+245 – km 71+698.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.