Melescanu, sef la SIE

Liberalul Teodor Melescanu a fost propus, luni, de presedintele Traian Basescu, in functia de sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE), postul devenind vacant dupa ce fostul director, Mihai-Razvan Ungureanu, a devenit premier. Melescanu va fi audiat, marti dimineata, in comisiile de specialitate ale Parlamentului. Senator liberal, el a anuntat ca s-a autosuspendat din PNL, insa liderul partidului, Crin Antonescu, enervat ca “nu m-a anuntat nici pe mine personal, nici partidul”, a spus ca il va demite.

“Am acceptat aceasta propunere, considerand ca ea poate contribui la consolidarea practicii instituite de presedintele Traian Basescu de a numi la conducerea serviciilor de informatii persoane care fac parte din opozitia parlamentara, si nu din majoritate, si ca renuntarea la aceasta practica, dn cauza crizei parlamentare, ar avea un efect negativ asupra evolutiei pe viitor a sistemului politic romanesc. Am convingerea ca echilibrul, pregatirea si experienta pe care le am in probleme de securitate internationala imi vor permite sa ma achit in bune conditii de asemenea responsabilitate, la nivel national”, a declarat Melescanu.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la aflarea vestii, ca nominalizarea la sefia SIE este “o afacere” intre Traian Basescu si Teodor Melescanu si a anuntat ca, la prima sedinta a CNEx (Consiliul National Executiv al PNL), va cere excluderea din partid a senatorului.

Liderul social-democrat Victor Ponta a declarat, la randul sau, ca Melescanu nu va putea fi audiat de comisia comuna a Parlamentului de control al activitatii SIE, pentru ca presedintele comisiei, deputatul PSD Gabriel Vlase, nu va convoca. Pomnta a precizat ca parlamentarii USL vor ramane in protest parlamentar, astfel ca nu vor participa nici la audierea lui Melescanu, nici la votul din plen.

Interimatul la conducerea Serviciului de Informatii Externe este asigurat, de cand Ungureanu a fost desemnat sef al Guvernului, de fostul sau adjunct la SIE, general Silviu Predoiu.

Carte de vizita

Teodor Melescanu si-a inceput cariera ca diplomat in Ministerul Afacerilor Externe la varsta de 25 de ani, in anul 1966, unde a activat 30 de ani.

In 1992 a fost promovat la rangul de ambasador, iar in noiembrie acelasi an a fost numit ministru de Externe in Guvernul Nicolae Vacaroiu (pana in decembrie 1996).

Are 3 mandate de senator, fiind ales de fiecare data pe listele altei formatiuni politice: PDSR in legislatura 1996-2000, Alianta D.A. in 2004 si PNL in 2008.

Intre aprilie 2007–decembrie 2008, Teodor Melescanu a fost ministru al Apararii in Cabinetul Tariceanu, iar intre 15 ianuarie – 29 februarie 2008 a asigurat interimatul la sefia Ministerului Justitiei.

In mandatul 2008-2012, el este presedintele Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului.

Magda SEVERIN


LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.