Mesagerie rapidă pentru firme, la CFR Călători

De la jumătatea lunii noiembrie, CFR Călători a lansat serviciul “Transport mesagerie rapidă”, destinat societăţilor comerciale care realizează servicii de curierat rapid în Romania. Transportul pe calea ferată va fi asigurat cu vagoane de dormit şi cuşetă existente în compunerea trenurilor de călători aflate în circulaţie.

Numărul mare de trenuri pus la dispoziţie de CFR Călători pentru “Transportul mesageriei rapide” între capitală şi principalele oraşe ale ţării va acoperi o arie variată de corespondenţă. În plus, expediţiile vor ajunge în condiţii de siguranţă la destinaţie, asigură CFR Călători, într-un comunicat remis redacţiei.

Pentru a putea beneficia de serviciul de “Transport mesagerie rapidă” este necesară încheierea unui contract de prestări servicii între societatea comercială şi CFR Călători, al cărui model standard se află la www.cfrcalatori.ro.

Mai multe informații sunt disponibile la numărul de telefon 0731/990.130. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.