Oprescu promite ca ne scapa de tantari

Asaltat de reclamatii din partea bucurestenilor care par sa fi fost invadati de tantari, primarul general Sorin Oprescu promite ca in curand Capitala va scapa de insectele nesuferite, intrucat “tratamentele de exterior” la care acestea sunt supuse de la 1 iunie isi vor face efectul. Astfel, potrivit Planului de Igienizare a Capitalei, stabilit inca din data de 6 iulie 2010, prin Dispozitia Primarului General, in perioada 11-15 iunie se efectueaza primul tratament de combatere a larvelor de tantari pe malurile lacurilor de pe raza Bucurestiului, in paralel cu cele din zonele cu vegetatie (parcuri, cimitire, gradini, zone rezidentiale, etc) si aliniamente stradale.

Astfel, intre 11-13 iunie se actioneaza in parcuri, gradini publice, cimitire, iar intre 14 – 15 iunie, pe aliniamente stradale.

“Precizam ca, din cauza ploilor abundente si a temperaturilor scazute din cursul acestei primaveri, tratamentele exterioare de combatere a tantarilor au fost posibile incepand cu data de 1 iunie 2012. Tratamentele de exterior pentru combaterea tantarilor se executa prin pulverizarea de insecticid cu ajutorul generatoarelor de ceata rece tip ULV (Ultra Low Volume) montate pe autoturisme”, se arata intr-un comunicat al PMB.

Pentru o eficienta sporita a tratamentelor exterioare de combatere a tantarilor, executate cu generatoarele de ceata rece, acestea vor fi executate intre orele 20:00-01:00, cand perioada de activitate a tantarilor este maxima. Aceste pulverizari vor continua, in functie de conditiile meteorologice, pana la sfarşitul lunii septembrie.

Primaria mai Precizeaza ca tratamentele pentru combaterea tantarilor in subsoluri si scari de bloc au inceput inca din luna martie, acestea nefiind influentate de conditiile meteo. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.