Ponta: Identificarea decedaţilor în accidentul din Muntenegru s-a încheiat, putem anunţa familiile

Toate persoanele care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier din Muntenegru au fost identificate, astfel că autorităţile române pot trece la procedurile legale privind anunţarea familiilor, a declarat, marţi la ora 12.00, premierul Victor Ponta, la începutul unei şedinţe extraordinare de Guvern. Cu o jumătate de oră mai devreme, MAE informa, într-un comunicat de presă, că operaţiunea începuse deja, la MAI: „Ministerul Afacerilor Interne a demarat operaţiunea de contactare şi anunţare oficială a familiilor românilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier din Muntenegru”.

“Am fost informat că acum s-a încheiat de către autorităţile din Muntenegru identificarea persoanelor decedate. Deci putem trece la procedurile legale privind anunţarea familiilor. Pe măsură ce procuratura din Muntenegru va da avizul necesar, avem pregătit la Podgorica avionul pentru transportarea către Bucureşti a trupurilor neînsufleţite”, a spus Victor Ponta.

Amintim că, în urmă cu o zi, prim-ministrul declara că nu pot fi începute încă demersurile pentru anunţarea familiilor deoarece nu erau confirmate datele de identitate ale victimelor, deoarece nu aveau asupra lor buletinele, aceste documente aflându-se în epava autocarului.

Ponta a precizat acum că, după îndeplinirea procedurilor necesare la Institutul de Medicină Legală, autorităţile de la Bucureşti vor asigura transportul către oraşele şi comunele de origine ale victimelor.

Toate “lucrurile care ţin de cheltuielile neprevăzute”, efectuate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii vor fi “acoperite”, miercuri, în şedinţa de Guvern.

“A fost o operaţiune dificilă şi, totuşi, cred că de data aceasta autorităţile române şi-au făcut datoria, au arătat că cetăţenii români aflaţi în dificultate în afara ţării nu sunt lăsaţi în voia sorţii. Iată, sunt mai puţin de 48 de ore de la momentul producerii tragediei şi putem să aducem în ţară atât persoanele decedate, cât mai ales bolnavii, pentru a fi îngrijiţi aici”, a ţinut Victor Ponta să precizeze.

Amintim că 18 persoane au murit, duminică, după ce un autocar s-a prăbuşit într-o prăpastie din Muntenegru. Alte 29 au fost rănite.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.