Protocol semnat între miniştrii român şi spaniol ai Transporturilor

Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor, a semnat marţi, la Madrid, cu Ana Maria Pastor Julian, ministrul Lucrărilor Publice si Transporturilor din Regatul Spaniei, un protocol de cooperare între cele două ministere, în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport. La întâlnirea oficială şi la semnarea acestui document a participat şi Crin Antonescu, preşedintele Senatului României, care se află şi el într-o vizită oficială în Spania, la invitaţia omologului său, Pio Garcia Escudero Marquez.

„Protocolul semnat astăzi are în vedere instrumentele europene de cofinanţare a infrastructurii, precum Fondul de Coeziune (FC), Fondul European de Dezvoltare Regională (FDER) sau Banca Europeană de Investiţii (BEI), simplificarea procedurilor de achiziţii publice, prin schimb de experienţă privind modificarea cadrului juridic pentru a accelera execuţia/punerea în aplicare a proiectelor, procesul integral de pregătire a unor proiecte de investiţii, scheme de parteneriat public-privat (PPP) în sectorul infrastructurii de transport”, se arată într-un comunicat remis redacţiei din partea MTI.

Alte puncte ale documentului vizează sisteme inteligente de transport, managementul infrastructurii maritime, fluviale şi aeroportuare, dar şi transportul feroviar, calea ferată convenţională şi de mare viteză.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.