UPDATE! Rectificarea bugetară, aprobată cu modificări. Ponta în vacanţă, Oprea îi ţine locul

Guvernul a aprobat ieri rectificarea bugetară iar membrii Executivului intră de astăzi în vacanţă, urmând să se reunească din nou peste 3 săptămâni, în 19 august. Premierul Victor Ponta va pleca în concediu în America, cu familia, iar în locul lui va rămâne cu delegare vicepremierul Gabriel Oprea.

UPDATE 31 iulie: La publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței nr. 20/2015 privind rectificarea bugetară se poate constata că Ministerul Transporturilor a pierdut 1,260 miliarde de lei iar Ministerul Dezvoltării Regionale a primit nu 1,3 miliarde lei, ci 3,6 miliarde lei: 1,6 miliarde pentru cofinanțarea proiectelor europene și 2 miliarde pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Potrivit site-ului ministerului, prin PNDL se pot finanța de la bugetul de stat lucrări de alimentare cu apă și stații de tratarea apei, canalizare, drumuri publice etc. – adică proiecte ce pot fi finanțate și din fonduri europene.

Prin OG nr. 28/2013, alocările pentru administrațiile locale (consilii județene și primării) nu mai se fac prin hotărâre de Guvern, ci prin ordin de ministru. Iar cum ordinele nu se publică în Monitorul Oficial, nu vom şti niciodată unde şi pentru ce s-au dus banii.

De asemenea, Guvernul preconizează  că veniturile vor crește cu 210,3 milioane lei,în loc de 287,1 milioane lei, cât prevedea proiectul publicat de MFP).

Cheltuielile s-au majorat cu 1.700,1 milioane lei (faţă de 1.121,7 milioane lei) iar deficitul bugetar s-a mărit și mai mult, cu 1.489,8 milioane lei în loc de 834,6 milioane lei, respectiv 2%. 

Ponta: Mă întorc în 9 august

“Mâine (miercuri – n.r.) plec în concediu, mă întorc duminică pe 9 (august – n.r.), e concediu de odihnă şi mă duc cu familia”, a afirmat premierul aseară, la B1TV.

Ponta ar trebui să fie în ţară în cursul lunii august când va fi gata expertiza contabilă dispusă de DNA în dosarul său de corupţie Turceni-Rovinari.

Victor Ponta a anunţat însă că spre sfârşitul lunii august este posibil să se opereze din nou la genunchi, în Turcia. Astfel că ar putea lipsi de la audierile de la DNA la fel cum a făcut la prima intervenţie chirurgicală, când a plecat intempestiv din ţară şi a rămas în Turcia aproape o lună.

Despre cea de-a doua operaţie la genunchi, premierul a explicat: “E un lucru pe care îl vor decide medicul din România, domnul Codorean, şi cu medicul care m-a operat în Turcia, undeva la sfârşitul lunii august, în funcţie de cum evoluează recuperarea”.

De câteva zile, Ponta a renunţat la cârje şi se foloseşte de un baston.

„Oricum o întorci, rectificarea e pozitivă!”

Cât priveşte rectificarea bugetară prin care Ministerul Transporturilor a pierdut 1 miliard de lei, premierul Ponta o ţine morţiş: „Oricum o întorci, rectificarea e pozitivă!”.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine că reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene au fost de acord cu rectificare, constatând că aceasta se încadrează în ţinta de deficit bugetar.

„Au apreciat faptul că într-adevăr această rectificare se încadrează în ţinta asumată de 1,83% din PIB, dar în suma absolută de 13 miliarde de lei. Inclusiv poziţia Consiliului Fiscal este una pozitivă“, a declarat Teodorovici.

Totuşi, din proiectul de rectificare bugetară postat pe site-ul Ministerului Finanţelor reiese că va fi o majorare de la 1,83 la 1,86% a deficitului bugetar.

Bani pentru Primării şi pensiile speciale

Cei mai mulţi bani – 1,3 miliarde de lei din rectificarea totală de 4 miliarde de lei – au primit primăriile şi Consiliile judeţene.

Ministerul Muncii a obţinut o suplimentare de 1,24 miliarde lei pentru pensiile speciale – la funcţionarii parlamentari şi diplomaţi (care vor primi ca pensie 80% din ultimul salariu înainte de pensionare, dacă au vechime în funcţie de 14 ani – primii – sau de 18 ani – cei din a doua categorie) şi la militari, deocamdată, pregătindu-se printr-un proiect de lege primarii şi preşedinţii de Consilii judeţene – după ce anul trecut li s-au mărit salariile.

Jumătate dintre pensionarii de rând (aproximativ 2,3 milioane) au pensii mai mici de 800 de lei/lună iar pensia medie este de 886 de lei/lună.

Totodată, la rectificare au fost prevăzuţi banii pentru salariile mărite ale bugetarilor de la 1 iulie (de la 975 lei la 1.50 de lei pe lună) şi pentru dublarea de la 42 de lei la 84 de lei a alocaţiilor copiilor.

Ponta nu mai anulează OUG cu triplarea salariului său

În fine, în rectificarea bugetului au fost prevăzuţi şi banii pentru triplarea salariilor înalţilor demnitari de stat: preşedinte, premier, miniştri, preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, şefii SRI, SIE, STS etc. – în total 48 de funcţii. Efortul bugetar este de 600.000 de lei până la sfârşitul anului, salariile mărite urmând a fi primite de cei în cauză începând cu 1 august.

Amintim că majorarea a fost aprobată de Guvern în 8 iulie, prin Ordonanţă de urgenţă, în ultima zi de interimat a lui Gabriel Oprea. Victor Ponta a criticat a doua zi măsura, chiar dacă participase la şedinţa Executivului abia revenit în ţară după operaţia la genunchi. Ponta a anunţat că “miercurea viitoare voi anula faimoasa Ordonanţă printr-o nouă OUG, până la majorarea tuturor salariilor bugetarilor prin  Legea unică a salarizării, ce va fi gata la sfârşitul anului”.

De atunci au trecut mai multe zile de miercuri – în care au loc, de regulă, şedinţele Executivului – iar Ponta, revenit în funcţie, şi-a amânat decizia. Ministrul Muncii, Rovana Plumb l-a acoperit de fiecare dată, anunţând că “Ordonanţa promisă va fi aprobată săptămâna viitoare”.

Ieri, întrebat de jurnalişti de ce s-a răzgândit, Ponta a răspuns în stilul propriu: “S-a schimbat schimbarea”. 

Ulterior, Ponta a scris pe Facebook că va dona echipei de baschet a Clubului Steaua diferența de salariu primită prin “faimoasa ordonanță”, susţinând că astfel are „sufletul împăcat” şi face „un gest simbolic de sprijin” pentru sportul pe care îl iubeşte.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.