Renault a lansat în România SUV-ul de clasă mică Captur

1

Renault a lansat oficial luni seară, în România, SUV-ul (vehicul sport utilitar) de clasă mică Captur, la preţuri de listă care pornesc de la 12.600 euro (inclusiv TVA) pentru versiunea de intrare în gamă, Authentique EnergyTCe 90, şi ajung până la 17.200 euro (inclusiv TVA) pentru versiunea Dynamique Energy TCe 120 EDC. 

Primul crossover urban al mărcii franceze îmbină armonios elemente din trei universuri auto: stilul expresiv şi poziţia de condus specifică unui SUV, habitabilitatea şi modularitatea unui monovolum precum şi manevrabilitatea şi plăcerea de a conduce specifice unei berline compacte, potrivit Renault România.

Noul model este disponibil de marţi în toată reţeaua de distribuţie Renault şi a fost prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva 2013.

“Ne-am dorit să îi facem noului Renault Captur o lansare care să transmită inovaţiile cu adevărat spectaculoase pe care le aduce consumatorilor într-un cadru care să reflecte spiritul acestei maşini creată pentru a răspunde aşteptărilor unei generaţii deschise către nou, caracterizate de entuziasm şi nelimitate de prejudecăţi. Ştim că această maşină se încadrează perfect în stilul de viaţă urban şi liber şi sperăm să fie bine primită de cei care îşi doresc o maşină frumoasă şi practică”, a declarat Mihai Bordeanu, director de marketing Renault România.

Renault Captur propune o serie de inovaţii practice, în premieră pentru segmentul său şi se evidenţiază prin stilul distinctiv şi personalizare, două atuuri de bază ale modelului, design expresiv ce se înscrie în noua strategie a mărcii, valorizat prin sigla proeminentă, poziţionată vertical în partea frontală a modelului, o siluetă fluidă şi armonioasă subliniată de parbrizul înclinat şi alungit, evocând mişcarea şi lejeritatea, roţile de dimensiuni mari îi conferă un aer sportiv şi dinamic, caroseria bi-ton permite diferenţierea vizuală a pavilionului şi a montanţilor de restul caroseriei, personalizare realizată direct în uzină, ce permite peste două sute de combinaţii posibile pentru exterior şi peste o sută de soluţii pentru habitaclu.

Printre inovaţiile şi echipamentele în premieră figurează:

* compartimentul de depozitare ‘Easy life’, ce înlocuieşte torpedoul clasic, cu o capacitate de 11 litri şi posibilitatea de a fi accesat de către şofer de pe scaunul acestuia

* tapiţeria ‘Zip Collection’ detaşabilă şi lavabilă

* o banchetă culisantă şi rabatabilă 2/3 şi, respectiv, 1/3, ce permite extinderea spaţiului în habitaclu sau în portbagaj, după preferiţe

* planşeu de portbajag reversibil

* card de acces şi demaraj, standard pentru toată gama

* faruri de zi LED, standard pentru toate versiunile

* camera video pentru marşarier (doar împreună cu R-Link şi MEDIA NAV, ESP şi Hill Start Assist), standard pentru toate versiunile

* geamuri electrice faţă şi spate

* oglinzi electrice, standard pentru toate versiunile

* tableta multimedia integrată Renault R-LINK, cu ecran tactil de 7 inci (18 cm), conectată la vehicul şi la Internet

* cutie automată cu dublu ambreiaj cu 6 trepte de viteză (EDC)

* gama de motorizări cu noul Energy TCe 120 asociat unei cutii de viteze EDC cu 6 trepte de viteză (consum mixt 5,4 l /100 km şi emisii 125 g CO2/ km)

* motorul ultraperfomant în 3 cilindri pe benzină, Energy TCe 90, cel mai economic din categoria sa – consum mixt 3,7 l /100 km si 96 g CO2 /km).

Gama Renault Captur cuprinde trei versiuni de echipare, Authentique, Expression, Dynamique şi trei motorizări: Energy TCe 90 si Energy TCe 120 EDC şi Energy dCi 90.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua!

    In primul rand “Felicitari!” pentru lansare, este un raport calitate -pret optim din punct de vedere al performantelor tehnice si al echiparii de serie. Doresc sa expun doar un simplu aspect, chiar nu stiu raspunsul dar poate vom afla cat de curand, care sunt preturile pentru reperele de schimb privind sistemul de franare, mai exact discurile de frana si anumiti senzori. Putem intalni unele cotatii ridicate ca in cazul modelului Renault Laguna? Va multumesc anticipat!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.