România a urcat pe locul 52 în clasamentul Paying Taxes 2015

România a urcat pe locul 52 în clasamentul Paying Taxes 2015 – raportul realizat de PwC şi de Banca Mondială care măsoară uşurinţa plăţii taxelor în 189 de economii din întreaga lume pentru o companie de dimensiuni medii.

„România este unul dintre performerii ediţiei de anul acesta a raportului Paying Taxes, iar acest lucru a fost posibil ca urmare a măsurilor luate de autorităţile fiscale în perioada 2010-2013 pentru facilitarea plăţilor electronice şi a depunerii declaraţiilor online”, a declarat Mihaela Mitroi (foto), Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Ca urmare a acestor progrese, România este acum printre cele mai bine clasate ţări din Europa Centrală şi de Est în clasamentul Paying Taxes, înaintea Poloniei (locul 87), Ungariei (88), Bulgariei (89), Slovaciei (100) şi a Republicii Cehe (119), dar rămâne în urma Ţărilor Baltice (Letonia 24, Estonia – 28, Lituania – 44), a Croaţiei (36) şi a Sloveniei (42).

Companiile din România trebuie să facă în prezent 14 plăţi de taxe pe parcursul unui an (faţă de o medie europeană de 12 plăţi anuale) şi petrec pentru calcularea acestora şi completarea şi depunerea declaraţiilor 159 de ore de muncă (media europeană fiind de 176 de ore). În schimb, când vine vorba de rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, România se situează uşor peste media europeană, cu o rată de 43,2%, faţă de medi de 41%.

„În prezent, autorităţile fiscale sunt angajate în procesul deosebit de import de reformă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar mediul de afaceri se aşteaptă ca această reformă să ducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, combaterea evaziunii fiscale, dar şi la îmbunătăţirea satisfacţiei contribuabililor”, a precizat Mihaela Mitroi.

La nivel global, media ratei totale de impozitare a unei companii medii este de 40,9% din profitul comercial, aceasta efectuează 25,9 plăţi pe an şi petrece 264 de ore pentru a se conforma cerinţelor fiscale.

În cei zece ani în care a fost efectuat raportul Paying Taxes, timpul petrecut de o companie medie pentru a se conforma cu plăţile fiscale a scăzut cu aproape 10 zile, ceea ce reflectă creşterea utilizării mijloacelor electronice de plăţi la nivel global. Din cele 379 de reforme fiscale înregistrate în rapoartele Paying Taxes începând cu 2004, 105 sunt legate de depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi plăţile online.

Raportul Paying Taxes – www.pwc.com/payingtaxes.

Paying Taxes 2015 ia în calcul toate taxele şi contribuţiile obligatorii pe care o companie de talie medie le are de achitat în decurs de un an. Taxele şi contribuţiile calculate includ impozitul pe profit,  contribuţiile sociale şi taxele cu forţa de muncă plătite de angajator, impozitele pe proprietăţi, taxele pe transferuri de proprietate, impozitul pe dividende, impozitul pe câştigurile de capital, taxele pe tranzacţii financiare, taxele de colectare a deşeurilor, impozitele pe flotă şi taxele pentru drumuri şi alte mici taxe şi impozite.

Raportul Paying Taxe analizează uşurinţa plăţii taxelor în 189 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor şi contribuţiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, timpul necesar conformării cu legislaţia fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligaţiile de raportare şi de plată a taxelor impuse, şi numărul de plăţi pe care trebuie să le facă o companie pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale. Anul trecut, România s-a clasat pe poziţia 134.

Studiul anual Paying Taxes se bazează pe capitolul Paying Taxes din raportul Doing Business al World Bank Group. Mai multe informaţii legate de seria de rapoarte Doing Business, la www.doingbusiness.org  

Grupul Băncii Mondiale – www.worldbank.org – joacă un rol esenţial în efortul global de a pune capăt sărăciei extreme și a stimula prosperitatea comună. Acesta cuprinde cinci instituţii strâns asociate: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi de Dezvoltare (BIRD), Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA), International Finance Corporation (IFC) – www.ifc.org -, Agenţia Multilaterală de Garanţie a Investiţiilor (MIGA) – www.miga.org -, şi Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor de Investiţii (ICSID).

Aceste instituţii oferă finanţare, consultanţă şi alte soluţii care să permită țărilor să abordeze provocările cele mai urgente de dezvoltare în toate cele mai mult de 100 de ţări în care sunt prezente.

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.ro) ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Reţeaua de firme este prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.