România, creştere economică de 1,4% în T3 faţă de T2, prima din UE

România a înregistrat în trimestrul trei (T3) o creştere economică de 1,4% faţă de T2, cea mai puternică  din UE. Totodată, ţara noastră se află pe locul doi la avansul faţă de T3 din 2014, potrivit estimărilor publicate de serviciul european de statistică Eurostat, dar şi ale INS. 

Creşterea economică a fost aceeaşi atât pe serie brută, cât şi pe serie ajustată sezonier. Însă PIB-ul aferent T2 a stagnat faţă de T1, fiind revizuită creşterea de la 0,1%. În primele 9 luni avansul a fost de 3,7%.

Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările în prognoza de toamnă privind creşterea economică României, la 3,5% în 2015 şi la 4,1% în 2016, respectiv, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă.

Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creştere a PIB de 2,5%. Estimările Comisiei Naţionale de Prognoză indică un avans de 3,3%, iar FMI anticipează un avans de 3,4%.

În UE, România este pe primul loc la creştere economică în T3 faţă de T2, fiind urmată de Polonia şi Slovacia – cu 0,9% – şi de Spania – cu 0,8%.

Faţă de T3 din 2014, Cehia a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere a PIB, de 4,3%, iar România se situează pe locul doi, cu un  3,6% avans – similar cu cel al Poloniei. PIB-ul Slovaciei a urcat cu 3,5%.

Economia zonei euro a crescut în T3 cu 0,3% faţă de T2, iar în Uniunea Europeană, cu 0,4%.

În T2, zona euro şi UE au consemnat creşteri economice de 0,4%. Comparativ cu T3 din 2014, PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,6% iar cel al UE, cu 1,9%.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.