Siderurgiştii Metarom protestează la Guvern

Pe o ploaie câinească, aproximativ 200 de membri ai Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom protestează, vineri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Au venit la ora 10.00, iar două ore mai târziu au fost anunţaţi că reprezentanţii lor vor fi primiţi la discuţii în sediul Guvernului. Acest lucru ce nu s-a mai întâmplat, liderul lor, Marius Cornenco, aşteptând degeaba timp de 45 de minute în sediul instituţiei. La ieşire, câteva zeci de protestatari au blocat pentru câteva minute unul dintre sensurile de circulaţie din faţa Muzeului Antipa. Metalurgiştii cer eliminarea taxei de energie regenerabilă, respectiv a certificatelor verzi, modificarea legislaţiei muncii, schimbarea legii pensiilor, şi cer implicarea Executivului pentru rezolvarea problemelor din industrie.

Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor Metarom, ce reuneşte o mare parte dintre sindicatele din metalurgie şi siderurgie, cere modificarea Legii 220/2008, act normativ ce face referire la “stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei regenerabile”. În forma actuală, legea conţine “prevederi ce duc la falimentarea întreprinderilor cu profil metalurgic, iar efectele închiderii acestor capacităţi de producţie vor fi devastatoare pentru economia Romaniei”, reclamă protestatarii.

Conform nemulţumirilor sindicale, taxele foarte mari aplicate pe energia electrică folosită în industria metalurgică, respectiv taxa de cogenerare de 23,1 lei/MWh şi taxa pentru energia regenerabilă de 51,5 lei/MWh, fac ca produsele finite realizate în întreprinderile din România să devină necompetitive pe plan mondial.

‘Toate statele din Europa au redus valoarea acestor taxe aplicate pe consumul de energie electrică, în condiţiile în care România le-a crescut de la 9,03 lei/MWh, în 2011, la 51,5 lei/MWh, în 2013. Atragem atenţia că, dacă nu se modifică valoarea certificatelor verzi, creşterea preţului de cost pentru produsele finite metalurgie le face complet necompetitive, iar întreprinderile metalurgice vor intra în faliment, ceea ce duce la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă, creşterea şomajului, reducerea încasărilor bugetare, dezindustrializarea României, creşterea sărăciei şi polarizarea socială”, avertizează Metarom.

Protestul sindicaliştilor din metalurgie şi siderurgie urma se încheie în jurul orei 12.00, dar a luat sfârşit cu 45 de minute mai târziu. “După aproape 45 de minute de aşteptare în sediul Guvernului nu am fost primiţi la discuţii, aşa cum ni se promisese iniţial. Am primit promisiunea că vom avea un punct de vedere oficial faţă de revendicările noastre”, a spus Marius Cornenco, vicepreşedintele Metarom. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.