Un autocar s-a tamponat cu o cisterna, pe DN 6

Un autocar s-a ciocnit cu o cisterna cu motorina care a intrat pe contrasens, joi la pranz, pe DN 6 intre Timisoara si Lugoj, 9 persoane fiind ranite si transportate la Spitalul de Urgenta din Timisoara. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri mai bine de o ora. Accidentul a fost indus de un autoturism de teren care a incetinit brusc, iar soferul cisternei care circula in spatele acestuia nu a mai putut sa franeze la timp si a lovit masina din fata sa, apoi a ajuns pe contrasens, blocand cele doua benzi.

In acel moment, de pe sensul opus se apropia un autocar, care a lovit autocisterna aflata de-a curmezisul drumului.

Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Timis, Madalina Mezdrea, accidentul s-a produs in dreptul localitatii Chizatau, iar printre cei raniti se afla soferul cisternei, cel al autocarului si pasageri din autocar.

La fata locului s-a deplasat o autospeciala de pompieri, care a curat motorina scursa din cisterna. Nu a existat pericol de explozie. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.