Un microbuz s-a răsturnat într-un şanţ pe DN 67

Şoferul unui microbuz în care se aflau 22 de pasageri a evitat impactul cu un autoturism lansat într-o depăşire riscantă de şoferiţa aflată la volan şi s-a răsturnat într-un şanţ, duminică, pe DN 67, în localitatea gorjeană Scoarţa .Cinci pasageri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, iar medicii au declarat că 3 dintre aceştia au suferit atacuri de panică, iar ceilalţi doi au suferit răni uşoare în urma accidentului.

Potrivit poliţiştilor, şoferiţa s-a angajat într-o depăşire într-un loc unde nu era permis acest lucru, respectiv în vârful unei pante cu vizibilitate redusă, unde drumul s-a îngustat de la două benzi la o bandă.

Microbuzul circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu, se aflau 22 de pasageri. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.