UPDATE! Videanu, cu sechestru pe avere. Vosganian mai scapă un pic

Procurorii DIICOT au instuit sechestru pe averea lui Adrian Videanu, fostul ministru PDL al Economiei, acuzat „la pachet” cu actualul ministru Varujan Vosganian de complot şi subminarea economiei naţionale. Cum unii au mai mult noroc în viaţă, Vosganian beneficiază de scutul colegilor din Parlament şi a scăpat, deocamdată, de urmărirea penală, el fiind chemat abia mâine la audiere la Comisia juridică a Senatului.

UPDATE 7 octombrie 2013: Senatul a votat împotriva începerii urmăririi penale a lui Vosganian, aşa că acesta rămâne şi fără dosar penal, şi cu averea intactă.

Adriean Videanu a fost chemat luni dimineaţă la DIICOT pentru a i se aduce la cunoştinţă despre sechestru asigurător, iar la ieşirea din sediul instituţiei a declarat că nu are conturi sau alte afaceri în străinătate, ci averea lui se compune din tot ce apare în declaraţia de avere.

“Prin  Ordonanţele din datele de 24 şi 26 septembrie 2013, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând învinuitului Videanu Adriean: un imobil situat  în localitatea Snagov, judeţ Ilfov, trei apartamente situate în municipiul Bucureşti, un apartament situat în localitatea Mamaia, judeţ Constanţa”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Daţi click pentru a vizualiza declaratia de avere a lui Adriean Videanu din 2010, pe vremea când era ministru al Economiei.

Videanu a asigurat că este direct interesat să ofere informaţiile necesare anchetei şi să îi lămurească pe procurori că nu este vinovat de acuzaţiile ce i se aduc.

Procurorul general al României a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi preşedintelui Traian Băsescu declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmării penale în cazul lui Varujan Vosganian şi Adriean Videanu.

Traian Băsescu a dat avizul în 8 septembrie pentru urmărirea penală a lui Videanu, dar în cazul lui Vosganian, Senatul nu a luat nici după o lună vreo decizie.

Potrivit procurorilor DIICOT, Vosganian şi Videanu au acţionat în interesul financiar al lui Ioan Niculae şi au folosit SNGN Romgaz în interesul privat al SC Interagro SA. Prejudiciul adus este de aproximativ 130 de milioane de dolari.

În dosar sunt urmăriţi penal încă 40 de inculpaţi.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.