Vio Trans Grup – Stabilitate şi iniţiativă

Surpriza acestei ediţii a RTCY a reprezentat-o Vio Trans Grup, o companie mai puţin cunoscută, dar care şi-a etalat meritele incontestabile.

Obţinerea locului trei în cadrul competiţiei vine ca urmare a dezvoltării corecte şi, totodată, plină de curaj a companiei. Am prezentat în numărul de septembrie al revistei strategia de hiperspecializare a Vio Trans Grup. Transport frigorific, transport de valori şi obţinerea, în premieră pentru un transportator din Estul Europei, a certificatului TAPA TSR 1, axarea pe transporturi în zona ţărilor balcanice… Vio Trans Grup este o companie de transport care nu a uitat să investească în modernizare. Astfel, dispune de o flotă destul de tânără, un service propriu, un sediu funcţional, cu o parcare mai mult decât generoasă şi, bineînţeles, instrumente moderne dedicate afacerii de transport. Vio Trans Grup dispune de un sistem IT integrat şi are stabilite proceduri clare pentru fiecare tip de transport. Cele mai complexe sunt legate de respectarea standardelor TAPA TSR 1, care au implicat şi un nivel important de investiţii. Pe lângă propriile camioane, Vio Trans Grup lucrează cu o flotă subcontractată de aproximativ 50 de unităţi. Interesant este faptul că multe dintre aceste autovehicule aparţin unor foşti angajaţi ai companiei. Managementul Vio Trans Grup a considerat că aceasta este cea mai bună abordare, subcontractorii putând beneficia de avantajele conferite de structura companiei (clienţi, service, dispecerat, carburant). Natura activităţii, numărul mare de clienţi, precum şi rapoartele financiare care au plasat compania într-o zonă foarte sigură sunt câteva dintre argumentele pentru care juriul a decis să acorde companiei Vio Trans Grup şi Premiul pentru Stabilitate Financiară. În plus, juriul a apreciat faptul că Vio Trans Grup nu a înregistrat accidente grave şi, totodată, în ciuda numărului mare de controale la care au fost supuse camioanele companiei, în ţară şi străinătate, abaterile constatate au fost nesemnificative. Vio Trans Grup este compania care îşi face temele cu seriozitate, îşi fundamentează foarte bine investiţiile, dar, în acelaşi timp, nu lasă din mână iniţiativa, preferând să anticipeze nevoile pieţei şi zonele corecte de dezvoltare. În acest sens, planurile companiei includ realizarea unui depozit logistic în următoarea perioadă.

Pagini realizate de Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.