Vosganian a demisionat din Guvern, dar rămâne cu sacii-n căruţă

Un alt ministru liberal pleacă din Guvern cu tinicheaua de coadă, după Relu Fenechiu: Varujan Vosganian a demisionat de la conducerea Ministerului Economiei, dar numai după ce Senatul a votat împotriva cererii Procurorului General al României de începere a urmăririi penale asupra sa în dosarul în care este acuzat de complot şi de subminare a economiei naţionale. Liberalul şi-a văzut, astfel, sacii în căruţă: rămâne senator cu imunitate şi nu va putea fi deferit Justiţiei, la fel cum a reuşit Laszlo Borbely. Premierul Victor Ponta, care în ianuarie se făcea că nu ştie nimic despre problemele cu justiţia ale lui Vosganian şi chiar îi „certa” pe autorii Raportului pe MCV că au pus în document 3 miniştri cu dosar penal şi nu numai unul, i-a acceptat demisia. S-a lămurit şi asupra identităţii celui de-al 3-la ministru penal: Liviu Dragnea, trimis astăzi în justiţie de procurorii DNA, dar pe care îl păstrează în Guvern. 

Vosganian susţine în continuare, pe modelul Laszlo Borbely, că votul Senatului i-a dovedit nevinovăţia în dosarul deschis de DIICOT.

“Mi-am prezentat demisia, nu am cerut acceptul. În urma declarației pe care am făcut-o în plenul Senatului am avut o întâlnire cu liderii USL și am explicat, din nou, care este motivația declarației mele și în același timp, pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, controversă privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utilă prezentarea demisiei mele de onoare din funcția de ministru al Economiei, aceasta în contextul în care votul din Senat a dovedit nevinovăția mea și, în plus, a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar pe de altă parte moștenirea pe care o las în Ministerul Economiei pe care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadență cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei”, a declarat el, după şedinţa USL.

La întrevedere au participat liderii USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, precum și miniștrii Ramona Mănescu și Daniel Chițoiu. Vicepremierul Chiţoiu va asigura interimatul la conducerea Ministerului Economiei până când liberalii vor nominaliza un alt ministru.

Varujan Vosganian nu lasă nimic notabil la Ministerul Economiei, în cele aproape 10 luni de mandat. O nouă încercare a privatizării Oltchim, pe care a promis-o pentru luna iunie, a făcut-o uitată imediat după ce a dispus disponibilizarea a 1.000 de angajaţi ai combinatului intrat într-o “insolvenţă de succes” la finele lui ianuarie.

O treime dintre cei scăpaţi de concedieri au intrat în vară în şomaj tehnic. În primul semestru, Oltchim a înregistrat pierderi de 147 milioane de lei.

În rest, Vosganian s-a lăudat peste poate cu exporturile mari ale României, de parcă ar fi fost succesul lui şi nu al mediului privat.

De altfel, la Economie au fost puşi de Ponta încă 2 miniştri – ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, şi ministrul delegat pentru IMM, Mediul de Afaceri  şi Turism, Maria Grapini -, aşa că Vosganian a scăpat de alte poveri.

“Cel mai cinstit Guvern” era cât pe-aci să-l aibă şi pe Ovidiu Silaghi, denunţat între timp de omul de afaceri Nelu Iordache că a primit de la el şpagă 200.000 euro pentru a nu-i rezilia contractele cu CNADNR.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.