Daniel Morar: DNA nu face dosare politice, hotărârile definitive ale instaţelor sunt edificatoare: peste 100 de condamnări pentru corupţie

Daniel Morar susţine că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu face dosare politice, iar dovada cea mai concludentă este numărul mare de decizii ale instanţelor. Astfel, în ultimii 3 ani au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie 8 parlamentari, un fost premier, un fost ministru, un secretar de stat, 25 de primari (unii din reşedinţe de judeţ), viceprimari, subprefecţi, 25 de magistraţi şi peste 40 de directori de companii. Procurorul-şef al DNA a arătat că întotdeauna când se porneşte o acţiune penală împotriva unui politician, instituţia pe care o conduce este acuzată că face un abuz, că dosarul este unul politic, însă soluţiile instanţelor sunt edificatoare. Într-o emisiune la Realitatea TV, Morar a mai spus, duminică seara, că preşedintele Traian Băsescu nu i-a dat nicio dispoziţie sau rugăminte referitoare la vreun dosar, iar procurorii sunt independenţi şi nu riscă să facă ceva ilegal.

Dacă în 2005, în urma evaluării Comisiei Europene, se susţinea că procurorii anticorupţie instrumentează multe dosare de mică corupţie şi au o reţinere teribilă, remarcabilă, în a le instrumenta pe cele de mare corupţie, lucrurile s-au schimbat din 2006. Atunci au început investigarea şi trimiterea în judecată a unor persoane extrem de importante, de la vârful statului, iar acest lucru a continuă şi în prezent, a explicat Daniel Morar.

Şeful DNA a mai spus că a fost o perioadă când trimiterile în judecată făceau subiectul presei în fiecare zi, dar se susţinea că nu există condamnări. Odată cu anii 2009 (prima condamnare) şi 2010 au venit şi sentinţele.

Astfel, bilanţulul activităţii DNA arată că, din 2010 până în 2012, au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie 8 membri ai Parlamentului, un prim-ministru, un ministru, un secretar de stat, 25 de primari (unii din reşedinţe de judeţ), viceprimari, subprefecţi, 25 de magistraţi, peste 40 de directori de companii.

“Între verdictul instanţei şi o declaraţie de politician, fie el şi prim-ministru, trebuie să dăm prioritate celei dintâi”

Morar a insistat că dovada activităţii procurorului stă în numărul de condamnări pe care îl obţine în instanţă: “Fiecare persoană politică cercetată are tendinţa de a spune: “Sunt nevinovat, procurorii comit un abuz, dosarul e politic”. “Nimeni nu le-a dat dreptate, decât cel mult colegii de partide”.

El a adăugat că există în închisoare 5 politicieni care au susţinut tot timpul că sunt nevinovaţi, că dosarele lor sunt politice. “Dacă punem în balanţă o decizie a instanţei şi o declaraţie a unui om politic, fie şi un prim-ministru, cred ca trebuie să dăm prioritate celei dintâi”, a precizat Daniel Morar.

El s-a referit la declaraţia premierului Victor Ponta, preşedinte PSD şi copreşedinte al USL, care i-a sărit în apărare lui Liviu Dragnea pentru dosarul penal de la referendum.

“Vreau să cred că nu se mai fac dosare politice. În orice caz, nu înseamnă intimidarea noastră pentru 9 decembrie, vă spun de pe acum: Dragnea va fi şeful nostru de campanie”, a afirmat Ponta.

“Preşedintele Băsescu nu a dat vreo dispoziţie sau rugăminte legată de vreun dosar”

Întrebat dacă suspiciunea privind legătura sa cu preşedintele Traian Băsescu îi afectează activitatea, Daniel Morar a spus: “Nu mă afectează, pentru că eu ştiu care e adevărul, şi nu e aşa. Preşedintele nu a dat vreo dispoziţie sau rugăminte legată de vreun dosar şi eu nu am transmis-o mai departe – dacă ar fi fost aşa ceva. Cine îşi închipuie că preşedintele, prin procurorul-şef sau procurorul general al României, poate conduce în acest stil o unitate de parchet se înşeală. Procurorii sunt independenţi şi nu cred că riscă cineva. Eu nu risc să le spun procurorilor să facă ceva ilegal”, a conchis Daniel Morar.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.