Modele tot mai complexe

modele-tot-mai-complexePerioada bună pe care transporturile au traversat-o în ultimii ani a creat, mai întâi, stabilitate, iar, apoi, a dus la dezvoltarea unor noi modele de afacere, mai bine adaptate la nevoile clienților și, mai ales, capabile să facă față unor potențiale probleme viitoare.

Finaliștii concursului Romanian Transport Company of the Year 2016 ilustrează din plin aceste realități.

Specializare, respect și… eleganță

Specializarea este cuvântul de ordine. Firmele puternice dezvoltă modele care să ducă la creșterea productivității, fiind urmăriți cu atenție indicatorii esențiali – kilometri parcurși de fiecare camion, consum carburant, kilometri parcurși pe gol, profitabilitate pe kilometru…

În același timp, stabilitatea financiară atinsă nu mai duce, ca altă dată, la creșterea flotelor cu orice preț. Transportatorii par mai calculați ca niciodată, investiția într-un nou camion fiind privită în toată complexitatea ei – tarif oferit de client, stabilitate pe termen lung, pentru asigurarea amortizării, șofer, costuri de întreținere și, chiar, revânzare camion.

Este remarcabil faptul că firmele de transport devin tot mai atente la dependența de clienți, multe căutând creșterea numărului acestora.

Totuși, partea de vânzări, ca activitate distinctă în cadrul firmei, rămâne, în general, slab dezvoltată în rândul transportatorilor.

Astăzi, cuvinte precum „respect, cinste și parteneriat” sunt tot mai des rostite și chiar au fost definite în activitatea de zi cu zi – înseamnă respectarea condițiilor stabilite la semnarea contractului, un serviciu de transport ireproșabil, plata fără întârzieri a facturilor, timpi scăzuți de așteptare la încărcare/descărcare… dar mai înseamnă și o comunicare tot mai precisă și mai transparentă, în care părțile își propun să se ajute reciproc cât mai mult. Foarte interesant este faptul că începe să se pună problema ca o afacere de transport să fie inclusiv „elegantă”.

Încet, dar sigur, apare o schimbare și în ceea ce privește tendințele pieței. Dacă, în ultimii ani, succesul în afacerea de transport era aproape sinonim cu transportul intracomunitar, acum lucrurile nu mai stau așa. Transportul național poate fi rentabil în anumite condiții. De asemenea, există metode prin care transportul internațional să se mențină la o bună rată a profitabilității.

Un rol tot mai important în această tendință îl joacă șoferii, care își doresc, în număr tot mai mare, să petreacă cât mai puțin timp departe de casă.

În căutarea angajaților competenți

Bineînțeles, în perioadele bune pentru afacerile de transport, se acutizează problema șoferilor. Veniturile acestora au fost crescute, însă, chiar și așa, situația este extrem de încordată. Totuși, este de apreciat faptul că tot mai multe firme caută să dezvolte paleta de măsuri menite să reducă fluctuația șoferilor. Experiența își spune cuvântul și este evidentă dezvoltarea competențelor pe zona resurselor umane.

Nu putem să nu amintim în acest material și de produsele IT&C. Investițiile în acest domeniu au devenit deja o obișnuință pentru multe firme de transport și, probabil, cel mai important lucru care merită comentat este o anumită schimbare de atitudine, dinspre nevoia de a controla fiecare aspect al afacerii, către necesitatea de a oferi angajaților instrumente performante pentru creșterea productivității.

Puteți citi, în continuare, prezentările companiilor finaliste la cea de-a șaptea ediție a RTCY și vă invităm să le votați pe www.ziuacargo.ro.

Gala de premiere va avea loc la București, pe data de 21 octombrie.

Mai multe detalii legate de concurs și eveniment puteți găsi, de asemenea, pe site-ul Ziua Cargo.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.