CBRE România, agenția anului pe segmentele retail, birouri și industrial

CBRE Romania a fost premiată la gala Europaproperty SEE cu trei distinctii “Agenția anului”, pentru sectoarele retail, birouri și industrial.

Premiile EuropaProperty, acordate ieri, la Bucuresti, de un juriu format din experti din industria imobiliara, au fost oferite celor mai performante proiecte imobiliare, pentru companii si profesionisti din industrie, aferent activitatii desfasurate in regiunea Europei de Sud-Est in cursul anului 2014.

Anul 2014 a reprezentat cel mai bun an pentru piata imobiliara din Romania, cu peste un milion de mp de spatii comerciale, de birouri si spatii industriale moderne tranzactionate. CBRE a fost implicata in realizarea a peste 15% din acest volum total.

„Anul 2014 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru piata imobiliara din Romania, in competitie cu perioada 2007 – 2008. Echipa CBRE a avut un an exceptional, iar aceste premii confirma calitatea muncii depuse in 2014”, a comentat Razvan Iorgu, Managing Director, CBRE Romania.

Razvan Iorgu a adaugat: „Nu a existat un singur sector vedeta – toate segmentele au inregistrat cresteri deosebite si o activitate comerciala intensa. Piata de birouri a beneficiat de un numar mare de companii internationale care au intrat in Romania sau si-au extins prezenta; competitia extinsa din regiunile geografice traditionale (zona de Vest) i-a determinat pe anumiti producatori sa isi indrepte atentia inspre zone geografice noi. In sectorul retail, dezvoltatorii sunt foarte atenti in cazul dezvoltarilor noi si manifesta un interes sporit fata de calitatea acestor proiecte”.

Recent, CBRE a mai fost premiata cu trei premii, cu ocazia evenimentului CEEQA (Premiile Calitatii in Imobiliare in Europa Centrala si de Est), anume cu titlul de Agentul anului  sector birouri in Europa Centrala si de Est (ECE), Agentul anului sector investitii in ECE si Compania de property management a anului in ECE. De asemenea, CBRE a fost premiata cu trofeul “Agentia de retail a anului in ECE” la gala organizata de EuropaProperty, la Varsovia, in 12 februarie 2015.

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG) www.cbre.ro, companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (conform veniturilor din anul 2013). Compania are aproximativ 52.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 370 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliaţii).

CBRE oferă consultanţă strategică şi executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietăţilor, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăţilor şi altor facilităţi, consultanţă în materie de credite ipotecare, estimare şi evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiţiei, precum şi cercetare şi consultanţă. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.