Cargo

CFR Călători, la ‘’Zilele Feroviare 2012’’

CFR Călători a participat la discuţiile celei de-a VII-a ediţii a Zilelor Feroviare 2012 – Summitul feroviar de investiţii în Spaţiul Extins al Mării...

Becali vrea în PNL

George Becali a declarat, miercuri, că a discutat cu Crin Antonescu despre fuziunea PNG cu PNL. Becali ar pune la bătaie sediul PNG de...

MRU vrea senator de Arad, iar Neamţu – deputat

Mihai-Răzvan Ungureanu va candida la Arad pentru un post de senator, informează un comunicat al Forţei Civice. Astfel, copreşedintele Alianţei România Dreaptă (ARD) "a...

Inflaţie de 5%, pe motiv de secetă

Inflaţia va creşte până la sfârşitul anului la circa 5%, ca urmare a efectelor nefavorabile ale secetei asupra preţurilor la alimente, dar există şi incertitudini...

Şeful Bursei din Sibiu, Cristian Sima, a dispărut cu banii clienţilor

Poliţia Sibiu s-a autosesizat şi a început o anchetă în cazul fostului preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, Cristian Sima,...

Petrom a scumpit carburanţii

Petrom a majorat, de joi, cu 8 bani/litru benzinele şi cu 4 bani/litru motorinele comercializate în staţiile proprii. Potrivit reprezentanţilor companiei, scumpirea carburanţilor a fost...

Deficitul comercial, în creştere

Deficitul comercial FOB-CIF a crescut, în primele 8 luni, cu 2,603 miliarde lei (241 milioane euro) comparativ cu cel din perioada similară din 2011,...

Paşapoartele simple, eliberate şi din comune sau oraşe mici

Printr-o hotărâre adoptată miercuri, Guvernul permite autorităţilor locale să elibereze paşapoarte simple electronice şi la nivelul unor comune şi oraşe mici. Decizia va aparţine...

FORT: MAI si MTI fac încă un pas în monopolizarea si...

Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT) atrage atentia opiniei publice asupra incercarii de monopolizare a transportului in Zona Metropolitana Bucuresti. “Dupa ce si-a spulberat...

1.500 de condamnaţi definitiv pentru corupţie. Bilanţul lui Daniel Morar la...

Daniel Morar, fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a prezentat miercuri, la bilanţul activităţii instituţiei în cei 7 ani cât timp a condus-o,...

522 din cei 3.400 de angajaţi ai Oltchim vor primi ajutoare...

Guvernul a decis în şedinţa de miercuri să acorde ajutoare sociale pentru aproximativ 522 din cei 3.400 de angajaţi ai Oltchim. Oamenii vor primi...

Mechel Câmpia Turzii concediază alţi 800 de angajaţi

Conducerea Mechel Câmpia Turzii a notificat sindicatul din combinat, precum şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Inspectoratul Teritorial de...

Taxa auto, amânată prin lege până în 2013

Camera Deputaţilor, for decizional  în acest caz, a aprobat, marţi, cu 219 voturi “pentru” unul “împotrivă” şi 15 abţineri OUG nr. 1/ 2012 privind...

Dottore Ponta sare în apărarea BAC-ului profesional

Premierul Victor Ponta, acuzat că a plagiat în diploma sa de doctorat, a simţit nevoia să intervină în disputa Bacalaureatului profesional, aprobat de Senat printr-o lege...

Legea BAC-ului profesional, respinsă de Băsescu. Andronescu: “E mâna lui Funeriu”....

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, argumentând că insuficienta reglementare a acestuia este de natură să afecteze calitatea...

Cartofi mai scumpi, bere mai ieftină

Cartofii s-au scumpit cu 27,45% în septembrie faţă de august, în timp ce berea este singurul produs care s-a ieftinit uşor, cu 0,02%, conform...

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,33%, în septembrie

Rata anuală a inflaţiei a crescut de la 3,88%, în august, la 5,33%, în septembrie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică...

Lipsa centurii de siguranţă, neregulă frecventă la ambulanţe

Un control efectuat în trafic la ambulanţe, de către reprezentanţii Poliţiei Putiere şi ai Direcţiilor de sănătate publică, a arătat că neregulile cele mai...
 
Linkuri utile